Pasaj subteran pentru pietoni pe DN 1, la Băneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pasaj subteran destinat strict pietonilor şi bicicliştilor este amenajat pe DN 1, Bucureşti – Braşov, în dreptul localităţii Băneşti. Lucrările au început zilele acestea

În comuna Băneşti, în spatele „borcanului”, cum era cunoscut fostul post de poliţie, se lucrează la amenajarea unui pasaj subteran destinat strict pietonilor. Acesta va trece pe sub DN1, va ieşi de cealaltă parte a drumului naţional, va avea 2,3 metri lăţime şi 2,6 metri înălţime, informează campinaph.ro.

Construcţia nu este una nouă, ci o amenajare a unui fost tunel existent în acea zonă încă de pe vremea când a fost construit DN1. Administraţia locală a luat decizia realizării acestui pasaj, destinat în special cetăţenilor din localitate, din mai multe motive.

În primul rând, pentru că pasarela pietonală nu prea este folosită de localnici, iar iarna este chiar dificil de urcat şi coborât pe această pasarelă. În al doilea rând, trebuia găsită o soluţie practică pentru ca locuitorii din cartierul Cătin să poată ajunge în siguranţă de cealaltă parte a drumului naţional, pentru a merge spre centrul comunei.

Pasajul subteran va fi pietonal, dar va avea şi o bandă pentru biciclişti, pentru cărucioare şi căruţuri cu butelii. De asemenea, va fi iluminat, iar la intrarea şi ieşirea din pasaj vor exista trepte. Lucrarea este executată de societatea Cast Băneşti şi costă 150.000 lei, bani alocaţi de la bugetul local, mai scrie sursa citată. Lucrările vor dura aproximativ o lună de zile.

Vă mai recomandăm

Pasarelele de pe DN 1, pline de hibe. Nu pot fi traversate de bătrâni şi persoanele cu dizabilităţi

Pasarelele de pe DN 1, suplimentate la Buşteni cu o trecere de pietoni pentru persoanele cu dizabilităţi
 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%