Huliganul Dragoș Enache, condamnat la trei ani cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoș Enache. Foto Alex Policală

Dragoș Petruț Enache, suporterul care a intrat pe teren la meciul dintre Petrolul și Steaua, în octombrie 2011, și l-a lovit pe Galamaz, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Prahova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, loviri și alte violențe, dar și deținerea de droguri de mare risc.

Iată și motivarea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova

Prin Sentinţa penală nr.38/09.02.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia Penală, în dosarul nr.11665/105/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului ENACHE DRAGOŞ PETRUŢ, fără antecedente penale, aflat în stare privativă de libertate în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa închisorii de 3(trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, prevăzută de. art.42 al. 1 din Legea 4/2008, rap la art. 321 al. 1 şi 2 C.p. Cod Penal, cu aplic art. 3201 C.p.p., faptă din data de 30.10.2011.

De asemenea, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2(doi) ani şi 6(şase) luni pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de  art.4 alin.1 şi 2 din Legea 143/2000, cu aplic art. 3201 C.p.p., faptă din data de 29.10.2011.

Aceluiaşi inculpat i s-a aplicat şi pedeapsa de 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, reglementată de art. 180 al. 2 C.p. cu aplic art. 3201 C.p.p.,  faptă din data de 30.10.2011.

Pedepsele stabilite pentru cele trei infracţiuni comise au fost contopite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv la 3(trei) ani închisoare, fiindu-i interzise, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

In baza disp. art.86/1 alin.1 Cod Penal, instanţa a dispus  suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a stabilit în sarcina inculpatului ca, pe durata termenului de încercare,  să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;

b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, in prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8(opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare;

c) să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări;

d) să comunice aceluiaşi serviciu de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

De asemenea, tot pe durata termenului de încercare, au fost instituite pentru inculpat următoarele obligaţii:

a) să nu frecventeze locurile in care are cunoştinţă că se consumă, se oferă pentru consum sau se comercializează droguri;

b) să nu intre in legătură in mod direct sau indirect cu persoane de la care ar putea procura droguri şi cu cele despre care are cunoştinţă că sunt interesate să achiziţioneze sau să comercializeze asemenea substanţe.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor  art. 86/3 alin.1, 86/3 alin.3,  83 şi 84 Cod Penal, care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată acestuia.

In baza disp. art.71 alin.5 Cod Penal s-a dispuse suspendarea executării  pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

In baza disp. art. 350 alin.2 litera b Cod Proc.Penală s-a dispus punerea deîndată in libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă.

În temeiul art. 42 al. 3 din Legea 4/2008 s-a interzis inculpatului accesul la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de 4(patru) ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Prahova a obligat inculpatul Enache Dragoş Petruţ la plata sumei de 50 000 lei către partea civilă Galamaz George Daniel şi la plata sumei de 238,50 lei către partea civilă Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar  Central Dr.Carol Davila -Bucureşti.

In baza art.191 alin.1 Cod Procedură Penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând  cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe poate fi exercitată calea de atac a apelului in termen de 10 zile ce curge de la comunicare pentru inculpat, iar  celelalte părţi şi pentru procuror de la pronunţare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €