Ger și vânt de nu poți să stai în picioare, în Bucegi. Ninge viscolit de luni noapte

0
Publicat:

Ninge viscolit în Bucegi, unde la altitudini de peste 2.000 de metri s-a așternut deja un strat de câțiva centimetri de zăpadă. Deși abia am trecut de mijlocul lunii septembrie, la munte s-au înregistrat temperaturi cu mult sub zero grade Celsius.

Ninge viscolit în Bucegi, la altitudini mai mari de 2000 de metri FOTO captură video/Sergiu Olteanu

Ninge viscolit încă de luni noapte în Bucegi, au anunțat meteorologii de la stația Meteo, aflată la 2506 metri altitudine.

A venit iarna în zona alpină înaltă. Luni, 20 septembrie, la ora opt dimineața sunt minus opt grade și ninge viscolit”, a anunțat meteorologul Sergiu Olteanu, care a și postat pe pagina sa de Facebook imagini relevante cu vremea câinoasă de la munte.

Din imagini se vede că pe alocuri, unde zăpada a fost viscolită, s-au format deja mici troiene care acoperă crestele munților.

În timp ce luni dimineață, 19 septembrie, la stațiile meteo Băneasa, Filaret și Ghmbav termometrele arătau temperaturi de 6, 9, respectiv 7 grade Celsius, în Bucegi cifra era aceeași doar că valoarea era negativă.

„Vârfum Omu minus 7 grade Celjos”, a fost gluma postată de Sergiu Olteanu pe pagina sa de Facebook prin care semnala urgia ce avea să vină în noaptea de luni spre marți, 19/20 septembrie.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor atinge 60-80 km/h, iar local și în sud-vestul și sudul teritoriului, este anunțul meteorologilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 22 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 10 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intrmontane și în dealurile subcarpatice din sud, unde vor fi condiții de brumă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi