Fiul interlopului ploieştean Austrianu şi iubita lui au fost reţinuţi de poliţie. Ce acuzaţii li se aduc

0
Publicat:

IPJ Prahova a transmis marţi că două persoane au fost reţinute într-un dosar de camătă, înşelăciune şi conducere cu permisul suspendat. Surse judiciare au precizat că este vorba despre Sandu Cosmin, fiul cunoscutului interlop ploieştean Austrianu, şi iubita lui.

Fiul cunoscutui interlop Austrianu a fost reţinut pentru 24 de ore. Foto arhivă

Potrivit poliţiştilor, alături de Sandu Cosmin şi concubina sa, în dosar sunt inculpate şi alte două persoane care i-ar fi ajutat în activităţile privind camăta, una dintre acestea fiind acuzată şi de escrocare prin metoda ghicitului.

În timp ce iubita sa a fost plasată sub control judiciar, după ce măsura arestului pentru 24 de ore a fost înlocuită, Sandu Cosmin, fiul cunoscutului interlop ploieştean Austrianu, urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor, procurorii solicitând arest preventiv, scrie Agerpres.

 „În fapt, în perioada decembrie 2023- septembrie 2024, doi dintre bănuiţi ar fi oferit bani cu dobândă mai multor persoane din municipiul Ploieşti, fără a fi autorizaţi în acest sens, ajutaţi fiind de alte două persoane, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro. De asemenea, unul dintre bănuiţi ar fi condus, în cursul anului 2024, un autoturism pe drumurile publice din municipiul Ploieşti, având dreptul de a conduce suspendat. Totodată, o altă persoană implicată ar fi comis infracţiuni de înşelăciune prin modul de operare ghicitul”, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

 „Faţă de trei femei, de 23, 34 şi 47 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior fiind înlocuită această măsură cu aceea a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cu privire la un bărbat de 36 de ani (Sandu Cosmin - n.r.) a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, mai scrie IPJ.

Sandu Zamfir, cunoscu în lumea interlopă ca Austrianu, tatăl lui Sandu Cosmin, a fost şi el în trecut condamnat în mai multe dosare penale pe care le-a avut la diverse instanţe din ţară (Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, Braşov etc), fiind judecat în special pentru şantaj, înşelăciune şi furt. El şi complicii săi erau specializaţi în cumpărarea de maşini de lux pe care ulterior refuzau să le mai plătească

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!