Două din cele mai „praf“ ieşiri din Ploieşti vor fi reabilitate de Ministerul Dezvoltării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării

Primăria Ploieşti a predat, luni, amplasamentul către firma Romstrade, care se va ocupa în următoarele luni de reabilitarea a două din ieşirile din oraş, către Târgovişte şi Buzău. Lucrările sunt finanţate de la bugetul MDRT

Reprezentanţii municipiului Ploieşti şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au semnat luni  protocolul de predare -primire a amplasamentelor pentru modernizarea celor două ieşiri, către Târgovişte, respectiv Buzău.

Astfel, programul include următoarele lucrări:

1. Reabilitare strada Ghe. Gr. Cantacuzino, tronsonul cuprins între Şoseaua Vestului şi limita municipiului Ploieşti - partea carosabilă;

2. Reabilitare strada Ştrandului,  tronsonul de la ieşirea de pe pasajul Bucov până la limita de localitate - partea carosabilă.

Ploieştiul este primul oraş din ţară unde s-au predat amplasamentele din contractul privind reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi de interes local din judeţele Prahova, Giurgiu şi Ilfov, finantate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.

Executantul acestor lucrări  este SC Romstrade SRL.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort