Cum şi-au mărit salariile în mod nejustificat edilii dintr-o comună prahoveană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii din comuna prahoveană Băneşti şi-au mărit veniturile în mod nejustificat cu mii de lei, se arată într-un raport al Curţii de Conturi. Potrivit auditorilor, prejudiciul creat este de 8.793 de lei.

Primarii comunei se pare că şi-au mărit salariile cu 25 la sută pentru că au lucrat cu fonduri europene, deşi legea prevedea o mărire de 20 la sută a indemnizaţiilor, având în vedere că la Băneşti au fost implementate doar două proiecte finanţate cu bani europeni.

Aplicarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora, împreună cu accesoriile calculate de entitate de la data plăţii sumelor nedatorate până la data recuperării, în cadrul perioadei de prescripţie, asupra plăţilor efectuate la categoria de operaţiuni economice „Cheltuieli de personal”, operaţiuni la care s-au constatat abateri cauzatoare de prejudicii, prejudiciile cuprinse în Raportul de audit fiind de 8.793 lei reprezentând indemnizaţii lunare mai mari decât cele prevăzute de lege, plătite nejustificat persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică (majorarea salariilor de bază/indemnizaţiilor lunare cu 25% pentru implementarea unor proiecte din fonduri europene nerambursabile, în condiţiile în care entitatea a gestionat doar 2 proiecte cu finanţare europeană pentru care indemnizaţiile trebuiau majorate cu 20%).

Pe de altă parte, auditoria Curţii de Conturi au constatat că Primăria Băneşti nu a făcut eforturi să cheltuiască bugetul local. Astfel, ”entitatea auditată a angajat şi a plătit către mai mulţi furnizori, servicii conexe pentru unele cursuri de perfecţionare profesională supraevaluate faţă de preţurile pieţei hoteliere, încălcând astfel principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice”, conform raportului Curţii de Conturi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”