Black Friday cu reduceri de până la 70% la televizoare, laptopuri şi tablete, în Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Promoţiile anunţate au scos cumpărătorii din casă. FOTO Adevărul

Nebunia Black Friday a început încă de la miezul nopţii pe online, iar stocurile de electrocasnice, cosmetice sau haine s-au „topit“ în avalanşa de comenzi. De aceea, mulţi dintre cumpărători s-au aşezat la coadă în magazinele locale ale comercianţilor care au anunţat reduceri zilele trecute.

Reducerile cuprinse între 10 şi 70% la televizoare cu ecran plat, laptopuri, tablete, smartphone-uri, foto-video şi electrocasnice au fost un motiv suficient pentru mulţi dintre consumatori să fie, vineri dimineaţă, la uşile magazinelor de profil.

Vă reamintim magazinele care au promoţii, în Ploieşti, de vineri dimineaţă până duminică seară:

FLANCO

Recent, Flanco a inaugurat în Ploieşti, în Carrefour Shopping City, cel de-al treilea magazin din oraş, după cel din Complexul Winmarkt, din centrul oraşului (B-dul Republicii, nr. 17-25) şi cel de la Real (Sat Blejoi, Nr. 1200).

Flanco a pregătit reduceri substanţiale pentru cele mai căutate produse şi a suplimentat echipa cu peste 100 de consultanţi de vânzări şi personal specializat, pentru a face faţă traficului intens din cele 3 zile de shopping (de vineri dimineaţă până duminică seară).

Programul de funcţionare al magazinelor a fost extins în toată reţeaua, de la 8.00 până la 22.00.

Gamele de produse promovate în mod special de Flanco cu ocazia Black Friday fac parte din segmentele care sunt în mod tradiţional vedetele sezonului de sărbători, cu reduceri semnificative cuprinse între 25% şi 60%: televizoare cu ecran plat, laptopuri, tablete, smartphone-uri, foto-video şi electrocasnice.

ALTEX

Şi ofertele din „Vinerea neagră" de la Altex se vor prelungi în magazinele din Ploieşti în weekend-ul 24-25 noiembrie. Laptopuri, telefoane, electrocasnice din game variate pot fi cumpărate, timp de trei zile, cu reduceri consistente, care sunt de minimum 10% şi pot ajunge până la peste 70%.

Adresele magazinelor Altex din Ploieşti:

Altex Billa - str. Libertăţii, nr.4, Ploiesti (programul de vineri este între 09.00-21.00)

Altex Ciocârlia - Str. Cuza Vodă, nr.6, Ploiesti (09.00 - 19.00)

DOMO
Magazinul DOMO din Complexul Winmarkt (parter, et. 1, B-dul Republicii , nr. 17-25) s-a deschis vineri, la ora 9.00, iar dacă vor mai fi cereri şi peste cea de închidere, adică 21.00, magazinul va rămâne deschis până la ultimul client.

„Vom avea reduceri la toate categoriile de produse, dar nu la toate produsele. Reducerile aplicate vor fi între 10 şi 50%", ne-au spus administratorii magazinului DOMO din Ploieşti.

În timpul nopţii, site-urile firmelor care oferă promoţii, indiferent că vorbim de aparatură, haine, excursii sau cosmetice, au picat în mai multe rânduri sau procesarea datelor s-a făcut cu dificultate.

Cumpărătorii au avut şi surpriza să constate false promoţii sau reduceri pentru un stoc limitat de marfă.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews