Şerban Valeca, noul ministru al Cercetării, are centură neagră la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desemnat ministru al Cercetării în Guvernul condus de către premierul Sorin Grindeanu, Şerban Valeca (60 de ani) este la a doua experienţă de acest fel. În perioada 2000-2003, Şerban Valeca a fost ministru delegat pentru Cercetare în Guvernul condus de către Adrian Năstase.

Şerban Valeca este în prezent preşedintele PSD Argeş, profesor la Universitatea din Piteşti şi se află la al treilea mandat de senator. În perioada 2002-2003 a fost vicepreşedinte al Consiliului Guvernatorilor AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) de la Viena, iar în perioada 2001-2003 a fost guvernator al României la AIEA Viena. Între 1992 şi 2000, Şerban Valeca a fost director general la Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni. Şerban Valeca face parte de 20 de ani din Grupul Experţilor AIEA Viena.

Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Şerban Valeca are un doctorat în Management Industrial la Universitatea din Braşov. Şerban Valeca are 10 cărţi publicate până în prezent.

Noul ministru al Cercetării practică artele marţiale încă din 1976 şi are centură neagră 4 DAN în karate.

Şerban Valeca este preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional şi antrenor de karate.

Mai multe pentru tine:
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie