Prinşi fără mască în autobuz, le-au atras atenţia jandarmilor după ce unul dintre ei a devenit agitat. Ce avea în buzunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto IJJ Argeş

Jandarmii argeşeni care se aflau, luni, în misiune de patrulare pe raza municipiului Piteşti au observat, într-un autobuz, două persoane care nu purtau masca de protecţie care să le acopere nasul şi gura. „Surpriza" a venit ulterior, după un control sumar.

Jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii celor doi tineri prinşi fără mască în mijlocul de transport în comun. Pe timpul verificărilor, unul dintre băieţi a devenit agitat, ceea ce i-a făcut pe jandarmi să presupună că ar putea avea ceva de ascuns.

 În urma controlului asupra tânărului, jandarmii au descoperit în buzunarul gecii un cuţit cu lamă retractabilă, fapt pentru care ambii au fost conduşi la sediul unităţii de jandarmi pentru continuarea verificărilor şi întocmirea documentelor de constatare. 

Puştiul are 17 ani şi le-a mărturisit jandarmilor că purta briceagul pentru apărare.

"În final, pe numele tânărului asupra căruia au găsit briceagul, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de <<Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase>>, conform art. 372 Cod Penal", precizează IJJ Argeş.

Doi tineri prinşi fără mască în autobuz le-au atras atenţia jandarmilor după ce unul dintre ei a devenit agitat. Ce ţinea în buzunar

 Foto IJJ Argeş

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum se aranjau căsătoriile de altădată. „Dacă părinţii nu ajungeau la un consens, nu mai erau şanse până la următoarea clacă-n post”

Un şofer a fost surprins de o cameră de bord cum depăşeşte o maşină pe banda de urgenţă, pe A1 VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG