Un copil de 13 ani a spart şapte maşini în doar două ore. Poliţiştii s-au chinuit o săptămână să-l prindă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spargere masina foto arhiva

Copilul se afla în plasament la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea şi a fost internat într-un centru special.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au reuşit identificarea persoanei bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi tentativă la infracţiunea de furt, din autoturisme, fapte comise acum o săptămână.

Este vorba despre un copil de 13 ani, care în noaptea de 27/28 decembrie 2021, prin spargerea geamurilor de la portiere sau forţarea acestora, a intrat în nu mai puţin de şapte maşini, în unul dintre autoturisme găsind 280 de lei, bani pe care şi i-a însuşit.

Prejudiciul produs de el se ridică la peste 4.200 de lei, din estimările făcute de poliţişti.

"Având în vedere că minorul are vârsta de 13 ani, iar custodele legal este DGASPC Vrancea, acesta a fost internat într-un centru specializat. Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la infracţiunea de furt calificat", potrivit IPJ Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Un copil a spart 18 maşini într-o săptămână. El a împărţit prada cu alţi trei minori care au stat „de şase“

Suspect de furt, prins de poliţişti după ce a dat o spargere la Urziceni

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite