Criticile dure ale unui magistrat, membru CSM, privind activitatea Consiliului în 2019. „Îmi este jenă...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a adus vineri, în timpul bilanţului Curţii de Apel Piteşti, mai multe critici legate de problemele din justiţie şi de votul din Camera Deputaţilor pentru eliminarea pensiilor de serviciu.

„Îmi este jenă de activitatea depusă de CSM în 2019. Activitatea Consiliului nu s-a ridicat, din punctul meu de vedere, la standardele la care ar fi trebuit să se ridice. Sunt parte a acestui Consiliu, sunt la fel de vinovat ca şi colegii mei... Au existat cereri de apărare a independenţei judecătorilor soluţionate şi după opt luni de Consiliu... 2019 a fost un an traumatizant instituţional. Trebuie să intrăm în epoca în care să ne recunoaştem vulnerabilităţile”, a precizat Bogdan Mateescu.

Referindu-se la votul recent din Camera Deputaţilor pentru eliminarea pensiilor de serviciu, judecătorul Bogdan Mateescu a declarat: „Cunoaştem demersul stupefiant al Camerei Deputaţilor, care a luat o hotărâre abruptă, în desconsiderarea întregii societăţi. E un subiect regretabil, de natură pur electorală”.

Pensiile speciale au fost eliminate, marţi în şedinţa Camerei Deputaţilor din Parlament, cu 247 de voturi pentru şi 21 de abţineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcand militarii şi poliţiştii. Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Cameră, în calitate de for decizional.

Miercuri seară judecătorii Curţii Supreme au decis, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la eliminarea pensiilor speciale. Judecătorii au precizat că sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, fiind reţinute vicii atât intrinseci, cât şi extrinseci.

În ceea ce priveşte motivele procedurale, magistraţii susţin că adoptarea legii s-a făcut cu încălcarea principiului bicamerismului prin faptul că reglementarea aspectelor ce ţin de autoritatea judecătorească necesită o aprobare într-o şedinţă comună a celor două camere.

Procesul legislativ este astfel catalogat drept „incoerent şi lipsit de previzibiltiate” şi „lacunar”. În ceea ce priveşte argumentele de natură intrinsecă, judecătorii susţin că prin votul deputaţilor de marţi se încalcă principiul independenţei judecătorilor, caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi, nu în ultimul rând, principiul nondiscriminării, introducându-se un element de discriminare în cadrul corpului magistraţilor, între magistraţii civili şi cei militari.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi