Sentinţă ridicolă pentru un criminal care a violat şi ucis o femeie de 65 de ani. Soţul victimei a asistat îngrozit la fapta oribilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul Emanuel Ciotloş (stânga) are probleme judiciare şi în Anglia FOTO realitateabacau.net

Pentru că a siluit şi omorât o bătrână, inculpatul a primit 11 ani şi 4 luni de detenţie. Soţul victimei nu a putut interveni deoarece era orb.

Tribunalul Bacău a pus capăt, în primă instanţă, unui dosar în care acuzaţiile au fost de viol şi crimă, pronunţând în cazul făptaşului o pedeapsă de 11 ani şi 4 luni de detenţie. 

Având în vedere modul în care a acţionat la săvârşirea infracţiunilor, se poate spune că autorul a beneficiat de clemenţă. 

Senţinţa în cazul lui Emanuel Ciotloş, în vârstă de 20 de ani, din Bicaz Chei, judeţul Neamţ, nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău. 

Rudele victimei nu au cerut de inculpat daune morale sau materiale pentru tragedia provocată, el fiind obligat la plata a 11.000 de lei, sumă ce reprezintă cheltuieli judiciare. 

În timpul anchetei pentru omor, anchetatorii au aflat că făptaşul avea la activ şi alte fărădelegi. Mai era cercetat pentru un furt comis în România, iar autorităţile engleze au cerut extrădarea, pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul Marii Britanii. 

Sentinţa menţionată a survenit celor petrecute în seara de 26 mai 2019, victimă fiind o femeie de 65 de ani, din comuna Brusturoasa, judeţul Bacău. Inculpatul lucra la o exploatare forestieră, locuind împreună cu mai mulţi colegi într-un vagon situat aproape de casa bătrânei. 

În seara menţionată, femeia a ieşit în curte cu întenţia de a închide animalele, iar tânărul s-a oferit să o ajute. Numai că, în momentul când au ajuns într-un grajd, autorul a închis uşa şi a luat-o la bătaie pe victimă. 

Strigatele de ajutor au fost auzite de soţul în vârstă de 70 de ani, care era în casă, dar el nu a putut

interveni pentru că era orb. După agresiunea care a redus-o la tăcere pe bătrână, Ciotloş a violat-o, apoi a sugrumat-o. 

Se pare că în momentul în care a observat că sexagenara nu mai dă semne de viaţă, făptaşul şi-a dat seama de grozăvia petrecută.

Va fi trimis în Anglia după executarea sentinţei din România

N-a încercat să ascundă comiterea infracţiunilor, plecând către vagonul unde locuia şi a povestit celorlalţi muncitori ce a făcut. Pentru că în zonă nu era semnal la telefoanele mobile, unul dintre colegi a mers câţiva kilometri pe jos, apelând apoi 112. 

La scurt timp au sosit anchetatorii şi un echipaj de la ambulanţă, dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. Emanuel Ciotloş a fost arestat preventiv a doua zi după crimă. 

În timpul cercetărilor, despre el s-a aflat că mai avea un dosar penal în care era acuzat de furt, dar era căutat şi de autorităţile judiciare engleze. Pe numele lui fusese emis un mandat european de

arestare, document datat 13 mai 2019 şi care a ajuns la Curtea de Apel Bacău la început de iunie. 

Britanicii cereau autorităţilor din România să-l încarcereze pe Emanuel Ciotloş şi să-l trimită în Anglia,

unde era cercetat penal. Magistraţii au acceptat cererea, au dispus detenţia pentru 30 de zile, însă prin aceeaşi sentinţă au dispus amânarea predării lui până la data la care se dădea o sentinţă

definitivă în cazul crimei. Abia după executarea condamnării, Ciotloş ar urma să fie extrădat în Regatul Unit. 

„Admite cererea formulată de de autoritatea judiciară emitentă, respectiv aceea din Marea Britanie,

Justiţia Păcii din cadrul Curţii Magistraţilor din Guildford, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 13.05.2019, împotriva persoanei solicitate Ciotloş Emanuel şi ia act de

consimţămîntul acesteia de  fi predată autorităţilor judiciare din Anglia. Amînă predarea persoanei solicitate Ciotloş Emanuel autorităţilor judiciare din Marea Britanie pînă la soluţionarea definitivă a cauzelor penale aflate în curs de cercetare la Ministerul Public - Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău, respectiv Judecătoria Sector 6 Bucureşti“, se preciza în hotărârea Curţii de Apel Bacău.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete