Şarpele casei, vietatea misterioasă din credinţele românilor. Cine îl putea vedea şi de ce era interzis să fie omorât

Românii din vechime credeau că fiecare casă are un şarpe care le protejează locuinţa. Credinţa despre această vietate era răspândită şi la alte popoare.

În studiul „Mitologie românească“ scris în anul 1916 de folcloristul Tudor Pamfile sunt prezentate o serie de credinţe populare despre şarpele casei, o vietate despre care sătenii credeau că le protejează casa şi pe locuitorii din ea. 

Născut în 1883 în comuna Ţepu (fostul judeţ Tecuci, în prezent judeţul Galaţi) Tudor Pamfile a fost scriitor, etnolog si folclorist, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.  

„Dacă ar asculta cineva cu băgare de samă, vara, în linişte deplină, în odaia unei vechi case făcute de lut lipit pe-o’ngrăditură de nuiele în pari şi în furci, ar auzi câte odată un ticăit ca al ceasornicului din buzunar. Acest ticăit se crede că este datorit unei vietăţi numite Şarpele casii, Şarpele de casă, Ştima casii, Ceasornicul de casă, sau Ciasornicul morţii, una şi aceeaş vietate“, spunea autorul în deschiderea capitolului dedicat credinţei populare despre şarpele casei.  

Conform studiului, la început de secol XX se ştia de şarpele casei în aproape toate regiunile istorice româneşti. Redăm alăturat o serie de credinţe despre această vietate, aşa cum sunt prezentate în studiul lui Pamfile:  

- „Şarpele casii are înfăţişarea unui şarpe obişnuit, dar coloarea solzilor săi este albă, albicioasă sau alb-galbenă, din pricină că trăeşte numai la umbră, - ca şi planta crescută la adăpost de bătaia soarelui“ 

- „Şarpele casii e blând, şi nu muşcă; el trăeşte în peretele casii; să nu-l omori, că nu-i bine“

- „Fiecare casă îşi are Şarpele său; prin unele părţi însă, se crede că fiecare suflet din casă îşi are Şarpele său de casă, care moare odată cu cel pe lângă care şi pentru care a trăit sau odată cu năruirea respectivei case“

- „Dacă Şarpele fuge dela casa cuiva, atunci acea casă are să rămâie pustie sau are să moară mai mulţi din casă“.

Copiii - singurii cărora li se arată şarpele casei

- „Obişnuit, el nu se arată decât copiilor, cu cari de multe ori împarte şi mâncarea pe care le-o lasă părinţii“

- „Prin Transilvania, se spune că Norocul unei case atârnă în întregime de acest Şarpe, a cărui ucidere se socoteşte ca o nelegiuire. Atât prin Bucovina, cât şi prin Macedonia şi Moldova, se crede că dacă s’ar ucide acest Şarpe, ar muri unul din casnici sau s’ar întâmpla vreo primejdie în vite; prin unele părţi se spune că moare bărbatul sau femeia din casă, iar prin altele, că cu moartea Şarpelui, moare şi Norocul casii“

- „Prin judeţul Dorohoiu se crede că Ceasornicul de casă bate în fundul casei sau între fereşti, nu prevesteşte nimic; dacă însă bate dinspre uşă, este semn că va ieşi cineva din casă, adică va muri“

- „Prin judeţul Botoşani se crede că Ceasornicul casei are înfăţişarea unei musculiţe care bate din aripi“

- „Prin judeţul Tecuci întâlnim următoarea credinţă: dacă doi copii se măsoară, adică se pun alături ca să vadă care e mai înalt, să scuipe jos, căci astfel, se măsoară şi Şarpele cu ei, şi mor. De aici ar ieşi că fiecare om îşi are Şarpele său“

- „Prin Bucovina se crede într’o ştimă a fiecărui om, care are chipul de broască: omul moare când cineva ar omorî această vietate“    

Şarpele casei în credinţele altor popoare

- „Şarpele casei îl întâlnim şi la Ceho-Slavi şi Poloni, sub numele de hosponarjicec, care trăeşte de obiceiu sub pragul caselor“ 

- „Ca geniu al casei era privit şi la Grecii vechi, ca şi la cei de astăzi, unde bine îngrijit, aduce casei noroc, iar despreţuit duce norocul cu sine. Acestea numai întrucât se aseamănă cu credinţele noastre“.