Neamţ: Sanatoriul TBC, pasat de la edili la minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul din comuna Alexandru cel Bun spune că bugetul local nu poate susţine spitalul din Bisericani şi ameninţă că renunţă la el.

Şefii Primăriei din comuna nemţeană Alexandru cel Bun susţin că întreţinerea Spitalului de Pneumoftiziologie, fost sanatoriu TBC, depăşeşte cu mult posibilităţile financiare locale. „Bugetul nostru ajunge în lunile bune la 1,6 milioane de lei, cumulat cu sursele atrase şi alte venituri. Chiar şi aşa, banii nu ne ajung decât pentru salarii, iluminatul public şi întreţinerea şcolilor“, spune Ion Rotaru, primarul comunei. Acesta s-a adresat reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi Consiliului Judeţean pentru a cere sprijin, dar nu a primit decât promisiuni.

Bolnavii nimănui
„Conform legii, trebuie să acordăm 3% din bugetul local pentru unităţile sanitare. După ce am preluat sanatoriul, i-am alocat 20% din buget, iar anul acesta am dat şi 25%, dar tot nu avem putere să asigurăm toate cheltuielile. Ne trebuie măcar 100.000 de lei pe lună şi nu avem aceşti bani“, explică edilul-şef din Alexandru cel Bun. El spune că în vara anului trecut, atunci când Primăria a preluat sanatoriul, meniul zilnic al bolnavilor era de numai 2,6 lei, iar acum valoarea a crescut la 13 lei.

Primarul nu s-a ferit public să anunţe că, în cazul în care problema nu va fi rezolvată, va emite o altă hotărâre a Consiliului Local pentru a nu mai administra unitatea. Sub ameninţarea autorităţilor locale, reprezentanţii ministerului caută o cale de compromis pentru sanatoriul de lângă Piatra Neamţ. „Domnul secretar de stat Cristian Irimie a venit cu ideea ca între spitalul de la Bisericani şi un alt centru ce tratează aceleaşi afecţiuni, din Bucureşti, să se realizeze o colaborare, dar aşteptăm concretizarea practică a acestei soluţii“, spune Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Spitalul de Pneumoftiziologie, fost sanatoriu TBC până în anul 2004, are o capacitate de 320 de paturi şi tratează bolnavi de tuberculoză şi alte boli respiratorii din Neamţ şi din alte judeţe din ţară. În cadrul unităţii funcţionează şi un centru special pentru bolnavii de tuberculoză care dezvoltă forma chimiorezistentă, dotare care în România mai există doar în Capitală. În afară de judeţele din Moldova, centrul de la Bisericani mai are arondate judeţele Constanţa, Tulcea, Satu Mare, Maramureş, Bihor, Cluj, Alba, Mureş, Harghita, Braşov şi Sălaj.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie