Neamţ: A căzut prima zăpadă din acest an pe Ceahlău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: A căzut prima zăpadă din acest an pe Ceahlău

Faţă de anul trecut, ninsoarea a venit mai repede cu două săptămâni

Temperaturile scăzute de ieri noapte au favorizat depunerea unui strat de zăpadă pe masivul Ceahlău şi în Durău. În staţiune, stratul gros de o palmă s-a topit în jurul orei 3 dimineaţă pentru că solul nu era îngheţat, însă sus, pe munte, zăpada depusă măsoară circa 6 centimetri.

„Anul trecut a nins prima dată cam în jurul datei de 1 noiembrie. Acum a nins ceva mai devreme, dar stratul de zăpadă nu cred că va ţine foarte mult timp”, a precizat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

Zona de la poalele muntelui şi traseele de pe Ceahlău nu sunt solicitate în această perioadă de turişti.