Cum arată Bistriţa după poluarea cu ape de mină. Au fost avertizate păstrăvăriile de pe lacul Bicaz FOTO

0
Publicat:

După poluarea cu ape de mină a râului Bistriţa, în urma deversărilor de la o fostă exploatare, au fost luate primele măsuri de către autorităţile din Neamț, avertizate fiind şi păstrăvăriile de pe lacul de la Bicaz.

Bistrița nu mai e limpede, ci cărămizie FOTO Prefectura Neamț

Urmare a incidentului care s-a produs ieri seară în judeţul Suceava, în zona oraşului Broşteni, prefectul Neamţului, Adrian Niţă, a convocat, în dimineaţa zilei de astăzi, 14 mai 2023, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Analizele au arătat creşteri ale unor indicatori de mediu în apă.

Este vorba despre cei care vizează prezenţa fierului, zincului, cuprului, manganului şi plumbului. A fost adoptat un plan de măsuri pentru gestionarea cazului, prioritară fiind prelevarea periodică de probe şi analizarea acestora în laborator, pentru a determina amploarea poluării şi limitele până la care aceasta poate genera efecte.

„Am dispus ca Serviciul de Gospodăre a Apelor să pună la dispoziţia Agenţiei pentru Mediu probe de apă în scopul efectuării unor la analize din punct de vedere al radioactivităţii. Deşi nu sunt elemente care să ne indice prezenţa substanţelor radioactive, dorim să luăm în calcul şi acest lucru şi să fim prevăzători“, a declarat prefectul.

Râul Bistrița, după poluare FOTO Prefectura Neamț

Pe baza rezultatelor furnizate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor, urmează ca populaţia să fie informată asupra efectelor ce pot să aibă repercusiuni asupra oamenilor şi animalelor. Totodată, autorităţile din Neamţ şi Suceava cooperează pentru a se stabili dimensiunile poluării şi modul în care acesta evoluează.

Pentru a limita efectele accidentului de mediu, au fost dispuse măsuri de siguranţă: instituirea permanenţei la administraţiile din localităţile afectate, restricţionarea consumului de peşte provenit din Bistriţa, interzicerea accesului animalelor domestice în zona albiei, plus monitorizarea cursului.

Au fost informate şi firmele care deţin exploataţii piscicole pe lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui - Bicaz cu privire la poluarea produsă pe Bistriţa şi vor fi prelevate periodic probe şi analize pentru a determina potabilitatea apei livrate populaţiei. „Momentan nu sunt motive de îngrijorare“, a mai transmis Adrian Niţă, prefectul judeţului Neamţ.

Primele constatări despre acest incident au fost făcute ieri, 13 mai 2023, când angajaţii Sistemului de Gospărire a Apelor Suceava au văzut, în jurul orei 19:30, că râul Bistriţa, în apropiere de Broşteni, prezintă o culoare cărămizie, specifică poluării cu ape de mină.

Râul Bistrița, după poluare FOTO Prefectura Neamț

Se bănuia că sursa ar putea fi scurgerile de la o fostă exploatare minieră, cea de la Isipoaia, lucru care avea să se confirme ulterior. Tronsonul cursului de apă afectat avea o lungime de aproximativ 3 kilometri, raportându-se că unda de poluare se deplasează spre Neamţ, intrând în judeţ la ora 21.30.

În aceste condiţii a fost transmisă o avertizare, ISU Neamţ comunicând: „În jurul orei 23.00 am primit informaţia de la SGA Neamţ că pe râul Bistriţa a fost observată o modificare a culorii apei (cărămizie). A fost transmis mesaj RO-ALERT de informare cetăţenilor din comunele Borca, Farcaşa şi Poiana Teiului“.

Din mina de la Isipoaia se extrăgea cupru, fier şi zinc, dar ea a fost închisă total în anul 2013 şi nu ar fi trebuit să fie probleme de mediu. Totuşi, în august 2015, o mare scurgere de ape poluate de pe platforma minieră, care era cuprinsă în ceea ce însemnau exploatările de la Leşu Ursului, a ajuns tot în Bistriţă.

Râul Bistrița, după poluare FOTO Prefectura Neamț
Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi