12 pelerini la hramul schitului de pe muntele Ceahlău au cerut ajutorul salvamontiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontiştii nemţeni au evacuat de pe munte persoanele cu probleme medicale FOTO Salvamont Neamţ

Două din cele cinci persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale erau vârstnici trecuţi de 70 de ani. Toate problemele s-au înregistrat la coborâre, din cauza oboselii şi a echipamentului neadecvat.

Sărbătoarea  religioasă Schimbarea la Faţă a Domnului, şi hramul schitului de pe Ceahlău au fost şi în acest an prilej pentru sute de credincioşi să urce muntele. Dis de dimineaţă, oamenii locului, dar şi pelerini din judeţele Moldovei au pornit pe trasee, chiar dacă, mulţi aveau vârste înaintate.

La sluja religioasă oficiată la schitul din vârful masivului de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au ajuns aproape 500 de credincioşi. La coborâre, epuizarea fizică şi lipsa de antrenament au dus la producerea unor accidente, ori au generat probleme medicale pentru cel puţin cinci persoane.

Astfel, o femeie de 52 de ani, profesoară în Bârlad, a căzut în zona platoului Dochia şi a suferit fracturi cu deplasare la picior. Ea a solicitat intervenţia Salvamont care a transportat-o cu targa până la Ambulanţă. 

Alte două persoane, un bâtrân de 84 de ani, şi o femeie de 76 de ani, din Valea Lupului, Iaşi, au acuzat probleme medicale şi au cerut intervenţia salvatorilor montani. 

“Bătrânul avea tensiune 22 cu 12, iar femeia de 76 de ani avea probabil o problemă renală, după cum i se umflaseră picioarele. Toate cazurile s-au petrecut între ora 16.30 şi 18.00. A mai fost un caz la care nu am ajuns, în zona Duruitoarea, unde un bărbat suferise o luxaţie la genunchi. Oamenii sunt neantrenaţi şi prost echipaţi. Au venit cu pantofi, cu papuci, or’ muntele e solicitant şi nu poate fi urcat oricum”, a spus Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Pe seară, în jurul orei 21.30, un grup de 7 persoane din Botoşani au cerut intervenţia salvatorilor montani după ce se rătăciseră din cauza întunericului.  

Citiţi şi:

Piramida spaţială de pe muntele Ceahlău, fenomenul din ziua Schimbării la Faţă

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie