RESEMNARE: România nu l-a vrut. Acum nici el nu se mai vrea român!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sud-africanul Jacco du Plessis a eşuat în încercarea de a primi cetăţenia română, deși este stabilit la noi de mai bine de 14 ani. Bărbatul de 40 de ani s-a lovit de barierele birocrației și a decis să renunțe la cererea de a deveni cetățean român.

Tehnicianul născut pe continentul negru este căsătorit cu o orădeancă și conduce o fundație care se ocupă de fabricarea protezelor. De opt ani, sud-africanul care face minuni pentru oamenii care nu pot să meargă sau să-și folosească mâinile, se străduiește să devină cetățean român. „De opt ani încerc să iau cetățenia, însă din cauza birocrației nu am primit-o nici astăzi", spune sud-africanul. „Prima dată am depus actele în anul 2003 și abia în anul 2007 mi-a fost acceptat dosarul la Curtea de Apel București", spune Jaco du Plessis.

Practic, în primii patru ani, Jaco a adunat actele necesare, a așteptat după termenele limită de procesare a datelor și a susținut interviuri. „Au existat piedici, printre care și faptul că la un moment dat mi s-au pierdut acte ", spune Jaco.  După trei ani în care a reușit să strângă toate dovezile necesare, Jaco s-a prezentat în fața comisiei.

„Mi-au refuzat cetățenia în urma interviului în care mi s-au pus întrebări de cultură generală despre România", explică acesta. Jaco du Plessis nu a știut să spună care este cel mai mare lac din România și prin ce localități trece râul Ialomița. „Fiecare țară are politica ei de emigrare, nu poți să acuzi o comisie că ți-a pus întrebări grele", a spus avocatul Ovidiu Costea, cel care l-a sprijinit pe Jaco du Plessis în demersurile sale.

Învins de birocrație

Avocatul a acționat în instanță hotărârea Ministerului de Justiției și a obținut în anul 2007 o sentință definitivă și irevocabilă de la Curtea de Apel București care însă nu a fost pusă în aplicare la timp. „Ne-am pierdut în birocrație. Deși am cerut ca hotărârea să fie pusă în aplicare, cei de la Ministerul Justiției ne spuneau că ei nu au primit încă sentința de la Curtea de Apel", explică Costea.

Între timp, s-au schimbat șefii de instituții și întreaga procedură de aplicare. „Am primit la începutul acestui an o scrisoare de la Ministerul Justiției prin care mi se spunea că s-au schimbat legi și trebuie practic să o iau de la capăt. Când am citit scrisoarea am decis să renunț", spune Jaco du Plessis.

 „Datorită schimbărilor conducătorilor instituțiilor competente, procedura de avizare (n.r.a cererii acordării de cetățenie) a fost reluată și refăcută parțial în cursul anului 2009 și în primele luni ale anului 2010. În prezent, aprobarea cererii dumneavoastră de acordare a cetățeniei române prin Hotărâre de Guvern nu mai este posibilă datorită modificării procedurii de acordare (...)", explică președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, Nicoleta Eucarie, în scrisoarea oficială.

Chiar dacă nu a primit cetățenia, Jaco se simte român. „Inițial, am venit în România doar pentru două săptămâni. Adriana (n.r. cea care i-a devenit soție) lucra fundația la Casa Minunată, pentru copii cu probleme fizice.

Am văzut că nu au specialist în proteze, iar când relaţia a devenit mai serioasă, am simțit clar că locul meu este în România", a povestit el. Chiar dacă s-a confruntat cu probleme, Jaco nu regretă decizia pe care a luat-o atunci. „Uneori, apar dificultăţi şi frustrări, dar greutăţi sunt peste tot", a spus sud-africanul.

Condiţii pentru a deveni cetăţean român

Așa cum informează Biroul Autorității Naționale pentru Cetățenie, cei care vor să devină cetăţeni români trebuie să facă dovada ca au domiciliu legal în România de opt ani. În cazul în care străinii sunt căsătoriți cu un român, termenul este redus la cinci ani.  

De asemenea, cei care vor să obțină cetățenia română trebuie să se facă dovada mijloacelor legale pentru o existență decentă în România și trebuie să aibă cazierul curat. În cadrul interviului, candidatul trebuie să demonstreze că știe limba română (scris și citit), Constituția României și Imnul Național, dar și noțiuni elementare de cultură și civilizație românească.

Face minuni în viața românilor

Jaco du Plesis a început să facă proteze pentru copii în garajul Casei Minunate, fundația condusă de soția sa, în anul 1996, când a ajuns prima dată în Oradea.  „Cererea a fost foarte mare şi cei care m-au sprijinit financiar au hotărât să dezvoltăm activitatea", şi-a amintit Jaco. Aşa a luat fiinţă Fundaţia Theranova, a treia din ţară în domeniul fabricării protezelor şi ortezelor.

Până în prezent, firma lui Jaco du Plessis a făcut fericiţi peste 2.000 de oameni. „Am pacienţi cu proteze care schiază sau se dau pe role", a spus sud-africanul. O proteza pentru înot a fost făcută de Theranova pentru Andreea Zurbău, participantă la emisiunea „Dansez pentru tine". Totodată, tehnicienii fundaţiei au fost primii din țară care au mers în Haiti, să ajute victimele schilodite în cutremurul din 2010.

Mai multe pentru tine:
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Eliza Samara, performanță uluitoare: a câștigat a 5-a oară Liga Campionilor la tenis de masă
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Antrenorul de minți. Șahistul Flavius Mihailiuc învață copiii să judece corect: „Sunt abilități care le va trebui în viață“
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"