Peste 40 de doctoranzi au fost exmatriculați de la Universitatea din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul Universității din Oradea a votat exmatricularea a 44 de doctoranzi, a anunțat ieri conducerea instituției. De asemenea, alți 20 de doctoranzi care nu și-au plătit ultima parte din taxa de școlarizare o vor putea face reeșalonat.  

Doctoranzii exmatriculați provin de la diferite domenii din cele zece pe care le are Universitatea. Potrivit lui Cornel Antal, rectorul universității majoritatea doctoranzilor au ieșit din program, adică au depășit perioada de școlarizare, fără să susțină examenele sau să prezinte referatele. În doctorat, perioada de școlarizare este de trei ani.

20 sunt scutiți

Universitatea din Oradea are 712 doctoranzi, șase fiind cetățeni străini. De asemenea, Antal a mai precizat că aproximativ 20 de doctoranzi care nu şi-au plătit ultima tranşă din taxa de şcolarizare Senatul a decis să le reeşaloneze plata. "Îi scutim de penalităţi şi am aprobat reeşalonarea tranşelor pentru că mulți dintre ei au grade didactice mici şi salarii foarte mici", a spus rectorul.

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!