Pediatri şi anestezişti din Londra le dau lecţii medicilor de urgenţă din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hadrian Borcea

Timp de două zile, la Băile Felix se desfăşoară cursul intitulat European Pediatric Life Support -EPLS. Medici din structurile de urgenţă UPU-SMURD, din cele mai importante centre de pregătire din ţară, vor învăţa cum să aplice cele mai noi metode de intervenţie, de la specialişti din Londra.

Asociaţia SARTISS, în parteneriat cu serviciul UPU-SMURD Bihor şi Consiliul Naţional Român de Resuscitare, organizează în perioada 31 ianuarie - 1 februarie 2012, la Băile Felix, cursul intitulat European Pediatric Life Support -EPLS. Acest curs, primul cu această temă, din România, se desfăşoară sub autoritatea Consiliului European de Resuscitare, fiind susţinut de către instructori voluntari ai Consiliului Britanic de Resuscitare. „Cei 16 cursanţi sunt medici din structurile de urgenţă UPU-SMURD din majoritatea centrelor naţionale de pregătire în medicina de urgenţă şi anume: Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iaşi, Bucureşti.  Cei 9 instructori sunt atât medici de medicină de urgenţă cât şi pediatri şi anestezişti din cadrul a trei spitale din Londra. Delegaţia britanică susţine de mai mulţi ani astfel de cursuri care promovează instruirea şi dezvoltarea abilităţilor în concordanţă cu ultimele ghiduri şi protocoale în domeniu", a spus Hadrian Borcea, medic şef UPU-SMURD Bihor.

 Urgenţe pediatrice

Acest eveniment național este un prim pas în dezvoltarea segmentului de urgențe pediatrice din cadrul medicinei de urgență, fiind extrem de util pentru dezvoltarea profesională a medicilor din structurile de urgenţă. Cursul, promovat de către Consiliul European de Resuscitare, vine să alinieze şi să încurajeze practica şi aplicarea protocoalelor curente în structurile de urgenţe pediatrice sub o rigurozitate aparte. „Pregătirea teoretică a cursanţilor s-a făcut individual pe parcusul a 30 de zile, cursanţii având la dispoziţie bibliografia de specialitate. Pe parcusul acestor 2 zile, se vor simula cazuri, unde cursanţii vor aplica cunoştiinţele teoretice în practică, utilizând ultimele modele de simulatoare de pacient. Echipamentele educaţionale sunt aduse atât din ţară cât şi puse la dispoziţie de un spital din Londra", a mai spus Hadrian Borcea, preşedintele SARTISS.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!