FOTO Au dat mingea pe hârleţ. Fotbaliştii de la FC Bihorul au plantat sute de sălcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa FC Bihor, în frunte cu staff-ul administrativ şi tehnic, a participat la campania de plantare de pomi, organizată de Administraţia Bazinală Apă Crişuri. Fotbaliştii echipei fanion au plantat câteva sute de puieţi de sălcii pe malul pârâului Peţa, lângă Universitate.

"E o acţiune în cadrul săptămânIi pe care noi, Administraţia Bazinală Apă Crişuri, o organizăm cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, care este în 22 martie. E o acţiune pe care am gândit-o împreună cu colegii mei şi ştiu că sunt mulţi iubitori ai fotbalului în Oradea şi în judeţ şi le-am spus fotbaliştilor că acela e om care face o casă, plantează un pom şi face un copil. Am început cu plantatul pomului, acum casa şi copii de ei depinde. ", a declarat directorul Administraţiei Bazinale Apă Crişuri, Dumitru Voloşeniuc.

La acţiunea au participat 35 de membri ai clubului, dintre care 29 de sportivi.

"Am venit să ajutăm şi noi la plantarea pomilor. Sper să iasă ceva bun din mâinile noastre. Un pom în plus, o speranţă pentru viitor", a spus jucătorul Ionuţ Târnăcop.

"Eu sunt obişnuit, am mai plantat şi la Mediaş. Am mai participat la acţiuni de genul acesta, cu domnul Pustai, cu doamna Pustai, deci, sunt obişnuit", a afirmat, la rându-i, atacantul Cristian Bud.

O nouă acţiune de plantări de arbori este programată mâine, de la ora  12.00, voluntarii fiind susţinuţi de Leone, mascota clubului de baschet CSM Oradea. Voluntarii implicaţi în acţiunile de igienizare şi plantare sunt aşteptaţi vineri, la Oradea Plaza, să asiste la o lecţie despre Pământ şi constelaţii, organizată în singurul Planetariu mobil din România.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete