Cum au ajuns VIP-urile dintr-un oraş din România să-şi facă plinul de combustibil pe seama bugetului local. Procurorii i-au trimis pe toţi în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: arhiva Adevarul

Primarul municipiului Beiuş din judeţul Bihor, Petru Mlendea-Căluş, a fost trimis în judecată pentru delapidare, fals intelectual respectiv instigare la fals intelectual, toate în formă continuată, după ce, în perioada în care a condus firma locală de salubritate, deţinută de Consiliul local, ar fi permis permis VIP-urilor din oraş să-şi alimenteze maşinile pe cheltuiala societăţii.

Dosarul în care edilului i se impută o pagubă de peste 100.000 lei a fost înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute la Judecătoria din Beiuş. Ancheta în caz a pornit, însă, în 2016, în urma unui denunţ sumar, formulat de angajatul unei benzinării din municipiu, ce conţinea fotografiile unor maşini oprite în benzinărie, numerele lor de înmatriculare, bonurile ce dovedeau că au fost alimentate în contul firmei de salubrizare Edilul SA, plus o remarcă lapidară: "Şi mie mi-ar plăcea o astfel de «combinaţie» pe bani publici". 

Toate acţiunile firmei sunt deţinute de Consiliul Local al Municipiului Beiuş şi, deci, cheltuielile societăţii erau suportate de la bugetul local. 

Din verificările anchetatorilor, VIP-urile locale primeau bonuri de protocol semnate de Mlendea-Căluş, cu care se prezentau apoi la benzinăria cu care colabora societatea. Contravaloarea combustibilului cu care alimentau maşinile personale era înregistrată într-un borderou înaintat, la fiecare sfârşit de lună, pentru decontare, firmei Edilul.

Între beneficiari, trimişi în judecată alături de Mlendea-Căluş, se numără fostul fotbalist Remus Ganea, preşedintele clubului de fotbal Bihorul Beiuş, cântăreţul de muzică populară Claudiu Borza, dar şi fostul primar liberal Adrian Domocoş respectiv fratele acestuia, Gabriel Domocoş.

Acuzaţiile pentru care primarul Petru Mlendea (foto) a fost trimis în faţa instanţei sunt aduse şi la cunoştinţa consilierilor locali din Beiuş în cadrul unei şedinţe ordinare de marţi. Informarea a făcut-o chiar edilul.  Trebuie să se ştie că sunt trimis în judecată”, explică Mlendea - Căluş, tatăl cunoscutului tenismen Andrei Mlendea, antrenorul echipei de Cupă Davis a României.

Referitor la faptele care i se impută, Mlendea – Căluş a refuzat să facă precizări. „Procesul va fi public, veţi putea participa, atunci veţi vedea ce s-a întâmplat. Pot să vă spun că eu nu am băgat în buzunar niciun leu nemuncit, niciodată”, a mai spus primarul.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie