Un bătrân din Iaşi şi-a ucis nepotul cu mai multe lovituri de cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ieşean în vârstă de 42 de ani a fost omorât duminică, 12 mai, de unchiul său septuagenar. Tânărul a venit în vizită la bătrân şi, după ce au consumat alcool împreună, între cei doi au izbucnit un scandal.

La un moment dat, unchiul şi-a înjunghiat nepotul de mai multe ori în gât, faţă şi braţ şi apoi l-a lăsat sângerând în casă. În urma unui apel la 112 care anunţa incidentul, la faţa locului a ajuns un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a început imediat resuscitarea, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. 

Deocamdată nu se ştie dacă corpul bărbatului a fost găsit de o altă persoană sau dacă, cuprins de remuşcări, bătrânul şi-a dat seama de gravitatea situaţiei şi a încercat să-l salveze pe nepotul său.

„Un echipaj de terapie intensivă mobilă aparţinând SMURD a intervenit în cazul unui pacient în vârstă de 42 de ani care prezenta plăgi înjunghiate la nivelul feţei, antebraţului, mâinii bilateral, dar şi subclavicular, cea din urmă fiind şi cea mai profundă. Au fost iniţiate manevrele de resuscitare, dar pacientul nu a răspus, astfel că în cele din urmă a fost declarat decesul”, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Poliţiştii se află încă la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.

Citiţi şi:

Cum au fost împuşcaţi doi militari români în Afganistan de către un coleg imprudent. Cazul ţinut secret de autorităţi

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie