Protest la Iaşi faţă de superimunitatea lui Dan Şova. Ieşenii sunt mobilizaţi în faţa Palatului Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni adunaţi la protest FOTO Adevărul

Iaşiul se află pe lista celor 10 oraşe din România unde au fost anunţate pentru astăzi, 27 martie, proteste împotriva imunitaţii parlamentare.

UPDATE 18.20 Un numãr restrâns de persoane s-a adunat pânã la aceastã orã pe esplanada de la Palatul Culturii din Iaşi. Din estimãrile celor prezenţi la faţa locului, în jur de 20 de ieşeni ar protesta la ora transmiterii acestei informaţii.

Invitaţia la miting a fost postată pe o pagină oficială de Facebook, iar cei nemulţumiţi de decizia de miercuri, 25 martie, a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pot să protesteze în faţa Palatului Culturii, vineri, 27 martie, de la ora 18.00. Manifestaţii similare au loc astăzi în zece oraşe din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Sibiu, Braşov, Târgu-Mureş, Iaşi, Bacău şi Oradea.

Manifestul de la Iaşi este semnat de Cristian Cernescu, membru al Asociaţiei M10, creată de Monica Macovei. "Ieşeanule, te-ai săturat de infractori şi de apărătorii lor, care şi-au găsit adăpost chiar în Parlamentul României, instituţie fundamentală a democraţiei, pe care au compromis-o grav, transformând-o în «peşteră de tâlhari»? După «marţea neagră», din decembrie 2013, a urmat «miercurea ruşinii» în martie 2015! Ieşeanule, întreabă-ţi senatorul cum a votat în cazul Şova, dar şi în cazul Vosganian!
Dacă nu-ţi răspunde sau răspunsul său este nesatisfăcător ai nu numai dreptul, ci şi datoria, de a-l trimite acasă sau chiar în puşcărie! Această ţară nu poate fi condusă de infractori şi de protectorii lor!", scrie coordonatorul protestului pe pagina oficială de Facebook.

Până la ora 14.00, îşi exprimaseră intenţia de a participa la protest 220 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”