Preotul care deschide un spital social în Iași. Povestea tristă din spatele acestui proiect

0
Publicat:

Părintele Dan Damaschin, cunoscut la nivel naţional pentru că ajută mii de copii, mame şi persoane aflate în suferinţă, urmează să deschidă la Iaşi primul centru medico-social.

Părintele Dan Damaschin SURSĂ Arhiva Adevărul

„Veronica". Acesta va fi numele pe care îl va purta locul în care părintele Dan Damaschin îşi propune să trateze şi să ajute cât mai multe persoane care, din diferite motive, nu-şi pot permite servicii medicale de calitate.

Povestea din spatele proiectului care capătă tot mai mult contur este una tristă. Veronica, o mamă a cinci copii, care a pierdut lupta cu boala de care suferea, l-a convins pe preotul din Iaşi că trebuie să sprijine, mai ales din punct de vedere medical, cât mai multe persoane.

Îmi doream să reuşesc să fac un centru medical pentru persoanele aflate în suferinţă. Veronica este o mamă a cinci copii, care a murit din cauza unui cancer care nu ar fi trebuit să o ucidă. Era un cancer operabil şi tratabil, era posibil ca acea mamă să se facă bine. Cu toate acestea, ea s-a preocupat cel mai mult să fie mamă şi să fie alături de copiii ei şi nu a putut trata la timp acea boală care, într-un final, a răpus-o. Astfel, am ales pentru centrul medical numele acestei mame, Veronica, care era prea ocupată să fie mamă", a povestit preotul Dan Damaschin.

Cine va avea acces la servicii medicale

Prin acest proiect, părintele Dan Damaschin, împreună cu voluntarii care îl susţin, îşi propune să ofere servicii medicale şi investigaţii medicale tuturor persoanelor care fac parte din categorii vulnerabile. În momentul de faţă, aproximativ 2.900 de mame şi 10.000 de copii beneficiază de ajutorul preotului misionar.

„Este vorba despre un centru medico-social unde oamenii sărmani, cu prioritate femeile însărcinate, mamele singure şi copiii vor avea acces la servicii medicale de înaltă calitate. Aceste persoane vor avea acces la tratament demn şi plin de bunătate, aşa cum fiecare merită când este în suferinţă. Vrem să venim în ajutorul persoanelor care nu au asigurări de sănătate, care nu-şi permit tratament şi investigaţii de specialitate. O mamă cu un copil, neasigurată medical, trebuie să fie tratată bine, iar acest lucru nu se întâmplă. Astfel, se ajunge la cronicizarea multor suferinţe, cum a fost şi în cazul Veronicăi", a mai adăugat preotul din Iaşi.

Vestea mult aşteptată a venit chiar în Ajunul Crăciunului

Părintele Dan Damaschin a reuşit să achiziţioneze, în urmă cu doi ani, un fost hotel din Iaşi. Aici şi-a imaginat, încă de la început, că va reuşi să sprijine mii de persoane, cu ajutorul donaţiilor şi a voluntarilor. Vestea pe care o aştepta de doi ani de zile a venit chiar în Ajunul Crăciunului.

„A durat doi ani de zile pentru schimbarea destinaţiei clădirii care, în momentul în care a fost achiziţionată, era un hotel. În Ajun de Crăciun am primit autorizaţia semnată şi iată că, astăzi, am început să evacuăm cladirea şi în aproximativ şase luni sperăm să primim aparatură medicală şi să începem autorizarea pentru diverse medicale. A fost costisitoare găsirea spaţiului, dar la fel va fi şi amenajarea lui din hotel în policlinică. Dacă dorim să ajutăm în mod real, trebuie să avem RMN, CT şi aparatură de laborator care să permită investigaţii de calitate", mai povesteşte pr. Dan Damaschin. 

Totodată, părintele Dan Damaschin a menţionat că centrul medical va funcţiona cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, care i-au fost alături şi până acum. Astfel, policlinica va avea medici angajaţi, dar şi personal voluntar care se va ocupa cu cea mai mare atenţie de persoanele ce-i vor trece pragul. 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile