Povestea impresionantă a unui veteran de război din Iași, care a ajuns la vârsta de 101 ani. Și-a petrecut mai mult de jumătate din viață pe printre arme
0Generalul de brigadă Ştefan Dimofte, unul dintre cei mai longevivi veterani de război din municipiul Iași, a împlinit 101 ani. El a fost pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A reuşit să le supravieţuiască şi ruşilor şi nemţilor.
Ştefan Dimofte s-a născut în judeţul Bacău şi a crescut alături de şase fraţi. Aproape toţi au apucat pe calea milităriei, servindu-şi ţara în cel de-Al Doilea Război Mondial. După ce Ştefan Dimofte a terminat patru clase, din cauza crizei financiare de la începutul anilor ’30, familia sa nu a putut să-l mai dea, aşa cum se întâmplase cu fraţii mai mari, la un liceu din Bacău. „Greutatea mare nu erau taxele şcolare, cât gazda unde să stai. Pe la periferie te luau în gazdă diferiţi mahalagii şi trebuia să le duci lemne, fasole, cartofi, ceapă, făină de grâu şi porumb, ba mai şi plăteai chiria“, povestea veteranul.
După ce a trecut criza, cu ajutorul unuia dintre fraţi, a reuşit să-şi finalizeze studiile gimnaziale. În 1939, un alt frate, ce lucra în aviaţie, îl ia din Moldova şi îl duce la Bucureşti, unde intră la Şcoala de Maiştri Militari Armurieri şi Artificieri de pe lângă Arsenalul Armată. Absolvă Bacalaureatul printre primii, în 1942, cu câţiva ani înainte de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care ajunge la Slatina, unde face stagiul militar.
Pe 1 martie 1944, vine ordinul ca Dimofte şi alţi camarazi de-ai săi să plece pe front. Ajunge mai întâi la Turnu Măgurele, după care, în timp ce ruşii bombardau localităţile din Moldova, la Galaţi. De la Galaţi, marşul forţat a fost Tecuci-Bârlad. De acolo, a ajuns aproape de graniţa cu Basarabia, unde războiul cu ruşii era în plină desfăşurare.
Cu o zi înainte de întoarcerea armelor (23 august 1944), Ştefan Dimofte a primit ordin să meargă în bateriile de retragere. Ajunge astfel în judeţul Vaslui, în zona Huşiului. Pe traseu, se ascunde într-un lan de porumb de soldaţii ruşi, înarmaţi, care nu-l văd. Alături de un camarad, îşi continuă drumul până într-o localitate din apropiere de Huşi.
„Sleiţi de puteri şi flămânzi, am tras la o casă mai încolo de şosea, unde era nebunie cu retragerea. Am rugat o femeie să ne taie o pasăre, să ne facă friptură cu mămăliguţă. Eu şi sergentul meu ne-am spălat şi ne odihneam. Femeia a curăţat pasărea şi a pus-o la fript şi pusese de mămăligă. Înainte i-am plătit cât a cerut. Cum stăteam noi liniştiţi oarecum, deodată auzim pe stradă «Vin ruşii!». Nu ne-a mai trebuit mâncare şi iar am început să fugim spre sud. Am mers toată noaptea şi, în dimineaţa zilei de 24 august, urcam pe o şosea spre localitatea Murgeni. Erau maşini şi armament nemţeşti abandonate pe toate drumurile.“ Atunci a aflat că România întorsese armele împotriva Germaniei.
Dimofte povesteşte că, după ce a ajuns la Bucureşti, românii îi primeau pe soldaţi cu lacrimi în ochi, iar ruşii au fost primiţi cu sare şi pâine când au intrat în Capitală purtând pancarte cu Marx, Engels, Lenin şi Stalin.