Portar român de la Juventus Torino, adus la Politehnica Iaşi: „Trebuie să fim un grup unit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Brănescu Sursa foto Facebook Laurenţiu Brănescu

Înţelegerea fostului portar al lui Juventus cu Politehnica Iaşi este valabilă până la vară, dar contractul poate fi prelungit cu încă un sezon.

Laurenţiu Brănescu a semnat miercuri, 13 ianuarie, un contract valabil până în vara anului 2021, cu Politehnica Iaşi. Fotbalistul român a ajuns în 2011 în Italia, atunci când a semnat un contract cu Juventus Torino, dar nu a reuşit să se impună la gruparea torineză şi a fost împrumutat, în mai multe rânduri, la diverse echipe din Europa. 

În tot acest timp a fost împrumutat la formaţii din Italia, Ungaria, Cipru, Lituania, Croaţia şi România. Ultima dată a apărat poarta echipei Kilmarnock FC din Scoţia. Noul portar al Politehnicii are selecţii în toate loturile naţionale la României (U15, U17, U19 şi U21).

”De când am plecat de la Rm. Vâlcea în Italia, e prima dată când mă leg de un club oficial, 100%, nu merg împrumut. Mă bucură acest fapt, sper să fie de bun augur pentru mine. Am fost primit foarte bine şi sunt foarte fericit pentru alegerea făcută. M-au convins câteva lucruri foarte importante: mi-a plăcut cum mi-au vorbit cei din club, cu antrenorul de portari am deja un raport foarte bun şi îmi place că avem aceleaşi idei. Îmi doresc să fiu cât mai repede pregătit. Am mai jucat cu Calcan şi cu Popadiuc la lotul naţional, dar îi cunosc pe toţi, pentru că urmăream campionatul Ligii 1. Mă bucură faptul că antrenorul are încredere în mine şi acum nu trebuie să îl dezamăgesc. Primul obiectiv pentru mine este pregătirea, apoi, când mister va apela la mine, trebuie să ajut echipa. E important ca echipa să adune cât mai multe puncte. Trebuie să fim un grup unit, pentru că altfel nu poţi să câştigi meciurile. Aşa se face performanţa”, a spus Brănescu după semnarea contractului.

Laurenţiu Brănescu a vorbit şi despre experienţa trăită în aceşti ani, la Juventus.

”A fost o experienţă senzaţională pentru mine, acum avem un alt român care joacă acolo, cei din club mi-au vorbit foarte frumos despre el - Radu Drăguşin. Mai ţin legătura cu cei de acolo pentru că am un raport foarte bun, mereu au fost disponibili”, a spus portarul Politehnicii.

Politehnica Iaşi joacă astăzi, de la ora 17.00, primul meci din 2021, în deplasare, împotriva formaţiei Chindia Târgovişte.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Fosta şefă DIICOT Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru favorizarea afaceristului Ovidiu Tender  - Minuta ICCJ 

Chemări la violenţă fără precedent în SUA. „Fiţi gata de război. Vom obţine preşedintele pe care-l vrem sau vom muri“

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”