Patronul unei pensiuni din Iaşi, reţinut când încerca să fugă din ţară. Este acuzat de un jaf de zile mari la o casă de amanet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Palia într-o imagine postată pe profilul de Facebook

Ionuţ Budescu Palia (27 de ani), administrator al pensiunii La Palia din municipiul Iaşi, a fost arestat pentru 29 de zile de Judecătoria Iaşi fiind acuzat de complicitate la furt calificat după ce a informat doi hoţi cu privire la existenţa unei cutii de valori ce conţinea bunuri de 187.000 de lei, furată în luna iulie.

Autorităţile române l-au depistat pe Ionuţ Palia pe 1 noiembrie, în timp ce acesta încerca să fugă din ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei de la Borş (judeţul Bihor). În aceeaşi zi, anchetatorii de la Iaşi efectuaseră două percheziţii la domiciliul administratorului ieşean, precum şi la pensiunea acestuia din zona Bucium a oraşului.

Ionuţ Palia a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pe 2 noiembrie, acesta aflându-se în prezent în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. “În urma efectuării percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate trei sisteme de calcul, înscrisuri şi obiecte susceptibile a proveni din comiterea faptei”, a precizat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Jaf ca-n filme, la o casă de amanet

Alături de Ionuţ Palia, autorităţile ieşene i-au mai reţinut şi pe cei doi hoţi care au intrat în casa de amanet şi au furat cutia de valori ce conţinea bani şi bijuterii de 187.000 de lei. Viorel Ursu şi George Ceaşu sunt acuzaţi de furt calificat. De asemenea, iubita unuia dintre ei, Roxana Asofie, este acuzată de tăinuire.

Casa de amanet a fost jefuită cu complicitatea patronului ieşean în noaptea de 9 spre 10 iulie. Oamenii legii au crezut iniţial că informaţiile despre existenţa cutiei de valori ar fi fost date de un actual sau fost angajat, în jur de 50 de persoane fiind audiate în acest caz.

Imadiat după jaf, autorii au mers prin diferite oraşe ale ţării, cazându-se la cele mai luxoase hoteluri. Mare parte din bani a fost cheltuită de cei trei, care au amanetat bijuteriile în diferite unităţi de specialitate din Iaşi sau din alte oraşe.

Ionuţ Palia mai este judecat la Iaşi şi într-un dosar în care este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, după ce a tras cu pistolul în doi clienţi ai restaurantului său. Agresiunea s-a petrecut în 2011, atunci când Palia a vrut să aplaneze un conflict izbucnit între câţiva tineri ce sărbătoreau un majorat în pensiunea sa. Procesul are următorul termen pe 27 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort