Pasiunea unei absolvente de Farmacie pentru viitoarea ei carieră. „Pe primul plan este viaţa pacientului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Alexandra Scorţanu / Arhiva personală

Mii de studenţi ai Universităţilor de Medicină şi Farmacie din întreaga ţară au depus jurămintele la finalul anilor de studiu.

1.540 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi au absolvit în acest an facultatea şi au depus şi ei Jurământul lui Hipocrat, respectând încă o dată tradiţia. Printre aceştia, s-a aflat şi Alexandra Scorţanu, şef de promoţie Farmacie - linia de predare în limba română. Absolventa a vorbit pentru „Adevărul” despre pasiunea ei pentru farmacie, dar şi despre anii grei de studiu lăsaţi în urmă. 

„Un farmacist bun este înainte de toate un profesionist bun. Pune pe primul plan viața pacientului, iar asta am învățat încă de mică, de la părinții mei, ambii îmbrățișând o profesie vocațională: mama, pe cea de farmacist, iar tatăl meu, pe cea de preot. Sunt convinsă de faptul că, atunci când este vorba despre vindecarea suferinței pacientului, trebuie menționată și credința. Astfel, se poate face cu ușurință o asemănare între biserică și farmacie. Așa cum o persoană vine la biserică pentru a primi sfatul preotului și pleacă cu credința că, prin urmarea canonului dat, își va vindeca sufletul bolnav, așa și pacientul se bazează pe buna-credință a farmacistului și pleacă din farmacie cu încredere în reușita tratamentului”, a declarat Alexandra Scorţanu, pentru „Adevărul”. 

Alexandra Scorţanu / FOTO: Arhiva personală

Pasiune de familie

Studenta îşi aminteşte momentul care a adus-o pe calea Medicinei şi mai ales a Farmaciei.

„Fără îndoială că la această alegere au contribuit nenumăratele ore petrecute în farmacie, atât în cea comunitară, cât și în farmacia de spital. Rememorând acele clipe, pot spune că îmi amintesc un moment în care o pacientă a venit special la mama mea, la recomandarea unei rude, cu o listă de medicamente eliberate din altă farmacie, foarte debusolată și, în același timp, speriată de faptul că nu cunoaște nici modul de administrare și nici eventualele reacții adverse sau interacțiuni ce pot să apară. Acest moment a avut loc acum 10 ani și înca de atunci, pacienta respectivă vine special din Piatra Neamț în Moinești, acolo unde mama mea își exercită profesia de farmacist, convinsă de faptul că aceasta o poate ajuta și întelege cel mai bine. Bineînţeles, acesta nu este un caz izolat deoarece dăruirea, diplomația, respectul și corectitudinea se împletesc, reprezentând cartea de vizită a unui farmacist, iar aceste valori mi-au fost insuflate fără doar și poate prin exemplul mamei mele, Gina”, a povestit Alexandra. 

Tânăra nu este singura care a urmat-o pe mama sa, exemplul fiind urmat şi de către cele două surori ale Alexandrei, care sunt farmaciste în judeţul Bacău. 

„Când am început facultatea știam că voi avea parte de provocări, însă nu am fost pe deplin conștientă de tot ceea ce presupune aceasta nobilă profesie decât după ce am trecut prin toți acești ani de pregatire profesională, la UMF Iași. În spatele ei se ascund 5 ani de trudă, de studiu asiduu, în sălile mari, reci și sobre. Pe lângă faptul că farmacistul este singurul specialist în domeniul medicamentului, de la inovație și până la produsul final, acesta trebuie să cunoască absolut totul, nu numai zecile, sutele, miile de medicamente și denumirile lor, cât și acțiunile acestora si modul de administrare, iar pentru asta e nevoie să cunoască orice simptom sau afecțiune pe care i-o descrie pacientul, în felul lui”, a mai spus tânăra farmacistă. 

Cum a trecut peste momentele dificile

Alexandra spune că diferenţa în anii de studiu la o astfel de universitate o poate face organizarea, care te poate ajuta să treci peste momentele dificile.

„Nu pot afirma că nu au existat momente în care am clacat și în care am fost tentată să renunţ, în special în sesiune, unde presiunea era una extrem de mare, cu toate că nu am lăsat niciodata totul pe ultima suta de metri, pregătirea a fost una constantă și foarte bine organizată, iar asta pot spune că a facut diferența. Nu consider că altă facultate mi s-ar fi potrivit mai bine, oricâte dificultăți am întâmpinat până în acest moment. De asemenea, părinții sunt cei care au jucat un rol extrem de important în pregătirea și reușita mea deoarece au fost lângă mine și m-au sprijinit necondiționat, iar atunci când nu am mai putut eu, au putut ei. În plus, sentimentul de aparținere a unei comunități mari, aceea care poartă halate albe și are responsabilitatea sănătății pacienților, este unul puternic”, a mai spus tânăra. 

FOTO: Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi

Aceasta a vorbit şi despre diferenţa dintre sistemul de sănătate din România şi cel din străinătate.

„În străinătate, consilierea pacientului este un serviciu individual plătit, nu de către pacient, ci de către stat, care înţelege că în urma acestor servicii, sistemul de sănătate economiseşte bani. Pacientul vine cu o listă de medicamente, i le arată farmacistului, iar acesta îi stabilește o întâlnire peste două zile, timp în care se pregăteşte, află ce probleme sunt. Asta înseamnă consult cu adevarat pe probleme ce țin de medicamente”, a mai declarat Alexandra. 

Tânăra farmacistă spune că dacă ar fi să aibă din nou de ales, ar merge pe aceeaşi cale, cu toate minusurile existente. 

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege exact aceeași profesie deoarece diferența între cei care rezistă și se dezvoltă în continuare, nu doar pe plan profesional, ci și ca oameni, stă tot în pasiunea pentru munca lor si responsabilitatea față de sănătatea celorlalți, iar asta este ceea ce pe mine mă definește și îmi dă putere să merg mai departe – dorința de a ajuta și de a face o diferență. Prin urmare, sunt mândră și mă bucur foarte mult că am urmat cursurile acestei facultati. Mă definește astăzi ca profesionist. Dețin un bagaj mare de cunoștințe, care este foarte important atât pentru mine, cât și pentru familia și pacienții mei”, a mai spus Alexandra. 

Alexandra Scorţanu / FOTO: Arhiva personală

Proaspăt absolventă, Alexandra este sigură pe ceea ce vrea să facă în viitor şi nu îşi doreşte, cel puţin pentru moment, să părăsească România.

„Momentan, am decis sa rămân în țară și să fac lucruri frumoase și sper eu, cât mai marețe, aici. Pornesc la drum cu încrederea că voi reuși și cu speranța că nu voi rămane dezamagită. Următorul pas este continuarea studiilor de specialitate și pregătirea pentru un rezidențiat în domeniul farmaciei clinice, motivația fiind reprezentată de asigurarea unei farmacoterapii șiințifice și raționale, la nivel de individ și societate, care să stopeze sau măcar să minimalizeze farmacoepidemiologia și riscurile survenite în urma automedicației”, a spus tânăra. 

Alexandra i-a sfătuit pe viitorii studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie să nu cedeze la primele probleme apărute şi să îşi urmeze visul.

„Cu siguranță cu toții am auzit des întâlnitele replici Învăț degeaba, nu mă va întreba nimeni de note, aia nu-mi trebuie, aia nu-mi place, aia n-are niciun rost. Recunosc că am fost tentată, în perioadele stresante din sesiune și nu numai, să le folosesc și eu. Am realizat însă un aspect extrem de important și anume că atragi tot ceea ce gândești. Indiferent ce drum ai alege în viață, vei avea și zile sau momente în care va trebui să execuți și lucruri care nu-ți vor fi pe plac, însă diferența pentru a rezista și a face față cu brio tuturor provocărilor este modul de gândire asupra situației respective. Îi sfătuiesc pe cei care doresc să îmbrățișeze această profesie să lucreze cu pasiune, să- și dorească să devină experți, mai buni în fiecare zi, iar atunci satisfacțiile nu vor înceta să apară”, a conchis Alexandra Scorţanu. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Interviu cu Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti:  „Se fac pregătiri pentru o prezenţă mult mai puternică a NATO în România“

Analiză: Republica Moldova de la CSI spre UE