Misteriosul nor uriaș de praf s-a retras de pe cerul din zona de nord-est României. Care este originea lui

0
Publicat:

Calitatea aerului revine la normal în marile orașe din zona Moldovei, după ce norul de praf s-a retras la circa o săptămână de la apariție. Valorile privind calitatea aerului au fost aproape de zece ori mai mari decât cele normale la finalul lunii august.

Vedere spre Palatul Culturii din Iași. FOTO Andrei Luca

Norul de praf care a pus stăpânire pe zona de nord-est a României la finalul lunii august a dispărut, iar calitatea aerului a început să revină la normal în municipiul Iași, conform măsurătorilor făcute în mai multe stații de măsurare din cartierele ieșene. 

Astfel, măsurătorile au arătat faptul că la începutul săptămânii trecute, concentrațiile de PM10, adică particulele cu diametrul de până la 10 microni, au atins aproape 450 de micrograme/mc, în timp ce în ultimele zile, acestea ajung la circa 50 de micrograme/mc.

„Valorile crescute înregistrate de Agenția pentru Protecția Mediului Iaşi la indicatorul PM10 în perioada 23-27.08.2022 pot fi puse pe seama transportului masei de aer încărcată cu particule de praf saharian, dinspre est către vest-sud-vest, care s-a manifestat deasupra zonei noastre în acest interval de timp, conform informaţiilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie”, au transmis reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Iași. 

Meteorologii au reacționat la câteva zile după apariția norului de praf care i-a îngrijorat pe locuitorii zonei de nord-est a României.

„Transportul de praf în troposfera joasă din regiunile de la nord de Marea Neagră s-a redus semnificativ în timpul nopții. Pe imaginile din satelit se poate vedea în mod distinct transportul de praf la macroscară, cu două areale distincte, unul din regiunea Moldovei în care praful e transportat într-o masă de aer ușor instabilă, dar și un areal foarte bine conturat în care transportul de praf se desfășura într-o masă de aer stabilă”, a declarat conf. dr. Lucian Sfîcă, specialist Meteo Moldova. 

Acesta a mai transmis faptul că norul de praf s-a întins din Peninsula Crimeea până la granița cu Belarus și că, în aer s-au regăsit și particule rezultate din incendiile din Ucraina.

„Interesul mare pentru acest fenomen a fost dat evident de desfășurările geopolitice în curs la est de România. Așa cum am spus, în mod cert, în norul de praf am avut cu siguranță și doze mici de rezultante din incendiile asociate războiului din Ucraina. Doar că aceste mici suspensii au ajuns și ajung în regiunea țării noastre de la începutul războiului atunci când sunt condiții favorabile de circulație atmosferică, adică circulație atmosferică dinspre est, fără să le remarcăm”, a mai spus Lucian Sfîcă. 

Vedere spre zona Copou, Aeroportul Iași. FOTO Andrei Luca

Aerul a fost greu de respirat timp de câteva zile la Iași, după apariția acestui nor de praf greu de explicat de către specialiști în primele ore.

„Pare a fi un val extins de praf care vine din est, nu găsesc alte explicații. Apar multe ciudățenii la sol, posibil cauzate și de umiditate. Atmosfera este irespirabilă în anumite zone din oraș. Analizez datele. În orice caz, cei care suferă de astm sau au probleme de respirație, ar trebui să rămână în case”, a transmis la începutul crizei poluării fizicianul Silviu Gurlui, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Acesta a măsurat încontinuu nivelul de poluare din zona Iașului în ultimele zile și a remarcat faptul că praful care a acoperit zona de nord-est a României a fost însoțit și de polen de pelin, zona fiind cea mai afectată din Europa. 

Ieșenii cu probleme de respirație, astm sau cei care suferă de diverse alergii au avut cel mai mult de suferit în săptămâna în care norul de praf a acoperit orașul, aceștia remarcând că aerul din majoritatea cartierelor era extrem de încărcat. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”