Măşti naturale care accelerează creşterea părului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ouă, miere, iaurt sau diferite uleiuri sunt doar câteva dintre ingredinetele cu ajutorul cărora putem avea un păr frumos, care străluceşte de sănătate. Măştile pe bază de produse naturale hrănesc părul, oferindu-i strălucirea şi vigoarea de care are nevoie.

Specialiştii susţin că orice problemă a părului poate fi ameliorată cu măşti ce pot fi preparate chiar la noi acasă. 

Măştile pentru par, în special cele realizate din ingrediente naturale, hrănesc foliculii piloşi, ajutând la creşterea părului şi împiedicând căderea lui prematură.

Iată câteva măşti naturale care ajută accelerează creşterea părului:

1.Mască de păr cu ulei de măsline şi gălbenuş de ou

Uleiul de măsline are foarte multe proprietăţi benefice şi poate fi folosit şi în măştile pentru păr. De asemenea, bogat în proteine, vitamine şi acizi graşi, gălbenuşul de ou nu doar că va face părul moale şi mătăsos, dar va încuraja şi creşterea acestuia.

Pentru a obţine toate aceste beneficii, se vor amesteca 2 gălbenuşuri crude de ou cu 5 linguri de ulei de măsline. Se va dilua rezultatul prin adăugarea unei căni de apă, apoi se masează scalpul, încet, cu această mască. Se lasă 15 – 20 de minute, timp necesar pentru a se absorbi toate substanţele nutritive, iar apoi părul se va clăti doar cu apă călduţă.

2. Mască de păr cu ou şi iaurt

Pentru această mască ai nevoie de un sfert de ceaşcă de iaurt simplu, un ou şi un sfert de ceaşcă de maioneză. Amestecă bine până se omogenizează amestecul şi masează-ţi pielea capului şi părul, până când va fi acoperit complet cu această soluţie.

Foloseşte o folie de plastic sau o cască de duş, întrucât trebuie să menţii pe păr masca aproximativ o oră. Pentru clătire foloseşte un şampon fără parabeni şi apă rece. 

3.Mască de păr cu avocado

Pentru părul lung este nevoie de miezul unui avocado întreg, bine mărunţit şi amestecat cu o jumătate de ceaşcă de ulei de măsline. Dacă părul este uscat, mai poţi adăuga în compoziţie şi o linguriţă de miere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală