Iaşi: Bătrân de 76 de ani, acuzat de proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un septuagenar din Târgu Frumos a găsit o sursă de venit mai puţin ortodoxă. Iacob Maxim (76 de ani) a reuşit să îmbine utilul cu plăcutul, transformându-şi casa într-un bordel de buzunar, cu fete racolate chiar de el.

Preocupările lui moş Iacob au ajuns la urechile procurorilor DIICOT care împreună cu poliţiştii de frontieră i-au urmărit afacerea în perioada aprilie 2009 - februarie 2010. Când s-au convins că bunicul cu barbă albă se ocupa serios de traficul de persoane, i-au făcut o vizită. Oamenii legii i-au percheziţionat luni casa. Acolo au dat peste două dintre „angajate“.

Potrivit oamenilor legii, încă din anul 2006 racola minore sub pretextul oferirii unui loc de muncă, cazare şi bani. Odată ajunse la el acasă, tinerele  erau obligate să se prostitueze. Pentru a fi sigur că oferă servicii de calitate, moş Iacob încerca el însuşi priceperea fetelor. De la clienţi, bătrânul lua între 20 şi 70 de lei iar cea mai mare parte a câştigurilor ajungeau la el.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră au mai descoperit că moş Iacob avea şi trei ajutoare de nădejde. Septuagenarului i s-a interzis să părăsească localitatea în următoarele 30 de zile, fiind cercetat pentru trafic de minori, proxenetism, viol şi act sexual cu un minor, fiind obligat să nu părăsească ţara în următoarele 30 de zile. Ajutoarele lui sunt cercetate pentru trafic de minori, proxenetism şi prostituţie, în libertate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat