Iaşi: Alai de preoţi străini la sfinţirea Mănăstirii Golia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Golia

În jur de 200 de prelaţi, Părintele Patriarh Daniel, oameni de cultură din ţară şi străinătate vor participa la resfinţirea mănăstirii. Pentru festivităţile de duminică, autorităţile locale au alocat din bani publici aproximativ 80.000 de lei.

După doi ani în care Mănăstirea Golia a stat în schele, edilii oraşului vor inaugura mâine finalizarea lucrărilor de restaurare derulate din bani europeni. Conducerea Consiliului Judeţean a alocat 40.000 de lei pentru protocolul festivităţii de recepţie a acestor lucrări, precum şi pentru resfinţirea lăcaşului de cult. Primarul oraşului, Gheorghe Nichita nu s-a lăsat mai prejos şi a dat din „buzunarele" ieşenilor aproape 40.000 de lei.

„Va fi un sprijin din partea noastră de până în 40.000 de lei pentru acţiunile de duminică. Banii sunt din bugetul pentru Sărbătorile Iaşiului şi vor fi folosiţi la amenajarea scenei şi sonorizare", a spus Cosmin Coman, şef al Direcţiei de Programe din cadrul Primăriei.

Încă 4 milioane de euro pentru Golia

Lucrările de restaurare la Mănăstirea Golia vor intra în etapa a doua, care se află în stadiul întocmirii proiectului tehnic. După ce au tărăgănat primul proiect atâţia ani şi au amânat termenele de finalizare în nenumărate rânduri, autorităţile spun că a doua etapă va fi gata la sfârşitul anului 2011. Şefii Primăriei doresc să acceseze fonduri europene de 800.000 de euro pentru asfaltarea străzilor Golia şi George Enescu, reabilitarea grupului sanitar din apropierea turnului din dreapta Mănăstirii, realizarea iluminatului architectural exterior şi dotarea cu mobilier urban în zona locaşului de cult.

În acelaşi timp, şefii din CJ au iniţiat partea de restaurare a picturii murale cu o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi, care se ridică la 3,2 milioane de euro.

„Proiectul pentru pictură este aproape finalizat şi mai trebuie depus la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, pentru a obţine finanţare", a spus Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al CJ. Cele două proiecte vor fi derulate în colaborare pentru a fi finalizate în cel mai scurt timp. „Ne-am înţeles să facem împreună proiectul tehnic pentru a coincide cerinţele din caietele de sarcini", a mai spus Cosmin Coman.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele