Fotbal: Ionuţ Popa are nevoie de două-trei etape până va schimba pe CSMS Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaintea primului său meci după ce a redevenit antrenor la CSMS Iaşi, Ionuţ Popa a anunţat că rezultatele muncii sale se vor vedea peste câteva etape. Pe lângă jucătorii accidentaţi, Popa va absenta şi el de pe teren, fiind suspendat.

Tehnicianul a anunţat că ieri a semnat un contract cu gruparea ieşeană, valabil pe un sezon, cu obiectiv clar de a duce pe CSMS în Liga 1. Cu toate acestea, Popa a mărturisit că nu îşi cunoaşte încă foarte bine echipa şi nici adversarii din serie.

„Despre echipa mea nu pot spune multe. Vreo două-trei etape, echipa va duce jocurile cu pregătirea pe care o are în momentul de faţă. După aceea lucrurile se vor schimba. Eu până acum am antrenat în Seria 2 din Liga 1, aşa că nu cunosc încă adversarele din această serie. Aflu ce pot de la oameni din fotbal şi din presă, până vom pune la punct un sistem de a afla informaţii despre adversarii noştri", a declarat Ionuţ Popa.

Avrămia va fi consultat de doctorul echipei naţionale

CSMS Iaşi va fi lipsită de aportul unor jucători importanţi în meciul de mâine cu Gloria Buzău. „Ghindaru, Orac, Avrămia şi Tincu sunt scoşi din joc. Aldea s-a antrenat şi el aseară, deşi avea probleme, şi s-a ales cu o leziune fibrilară. În ceea ce îl priveşte pe Avrămia, am vorbit cu conducerea ca acest puşti să fie consultat minuţios de Pompiliu Popescu, medicul echipei naţionale, pentru că a mai avut probleme cu acelaşi genunchi şi acum câţiva ani", a spus Popa.

Referitor la munca pe care a început-o la Iaşi, noul tehnician a indicat că este absolut vital să câştige meciurile de acasă. „Dacă vrei să promovezi, trebuie să baţi pe toţi acasă. Iaşiul a pierdut deja un joc şi nu ştiu dacă ne mai permitem un pas greşit", a declarat Ionuţ Popa, care nu va sta pe bancă la meciul de mâine din cauza unei suspendări pe care a primit-o la CS Mioveni într-un meci de Liga 1 disputat acum două etape cu contra celor de la Astra Ploieşti.

În cea de-a treia etapă din Liga 2, Seria 1, CSMS Iaşi primeşte mâine vizita celor de la Gloria Buzău. Partida de pe stadionul „Emil Alexandrescu" din Copou va începe la ora 11.00.

Mai citiţi:

Clubul de fotbal CSMS Iaşi, amendat în instanţă de miliardarul Ionuţ Negoiţă

CSMS Iaşi refuză ca meciurile de fotbal să fie televizate

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”