Dializa hepatică a fost reluată la Spitalul  „Dr. C. I. Parhon” Iaşi cu un caz impresionant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Clinic  „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi  FOTO Arhiva unităţii medicale

Potrivit medicilor ieşeni, pacientul avea insuficienţă hepatică severă acută şi nu se cunoştea anterior cu alte afecţiuni cronice, astfel că a fost considerată salvatoare efectuarea dializei hepatice.

Dializa hepatică a fost reluată la Spitalul  „Dr. C. I. Parhon” Iaşi cu un caz impresionant. Şedinţele de dializă hepatică au putut fi reluate după  o perioadă de peste doi ani în care procedura a fost sistată din motive birocratice. 

Reluarea dializei hepatice a fost făcută recent prin tratarea unui caz concret. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a ajuns la Spitalul din Siret pe 5 iulie cu o stare generală alterată şi cu icter. 

Potrivit unui comunicat de presă, prima suspiciune a medicilor a fost leptospiroza (o boală infecţioasă acută cauzată de contactul omului cu dejecţiile şobolanilor şi şoarecilor sau de contactul direct cu animalele purtătoare), fiind transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Ulterior, pentru că şi funcţia rinichilor era degradată, a fost transferat a doua zi la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, direct în Anestezie şi Terapie Intensivă. 

„Avea insuficienţă hepatică severă acută şi nu se cunoştea anterior cu alte afecţiuni cronice, astfel că a fost considerată salvatoare efectuarea dializei hepatice. Au fost făcute două şedinţe care au dus la ameliorarea stării generale a pacientului. În prezent el poate respira singur, este conştient, dar cu o stare generală critică, fiind în continuare urmărit în ATI”, a explicat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.  

Reprezentanţii unităţii medicale din Iaşi subliniază că acest caz este unul impresionant, bărbatul are grijă singur de cei doi copii ai săi, după ce soţia sa a plecat la muncă în străinătate

În unitatea medicală ieşeană se făceau astfel de proceduri încă din anul 2010, când Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” a fost inclus în Programul Naţional de Terapie Intensivă a Insuficienţei Hepatice, fiind realizate aproximativ 36 de dialize hepatice care au făcut diferenţa între viaţă şi moarte. 

Procedura nu a mai putut fi efectuată însă de la începutul anului 2019. Atunci, aceasta nu a mai fost decontată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din cauza faptului că spitalul folosea un aparat care nu era inclus pe lista materialelor prevăzute de normele în vigoare.

Din luna martie a acestui an, unitatea medicală se regăseşte pe lista unităţilor în care este derulat Programul Naţional de Terapie Intensivă a Insuficienţei Hepatice. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Momentele de cotitură mai puţin ştiute în istoria Moldovei. Fuga lui Ştefan cel Mare şi măcelul lui Mihai Viteazul

Titi Aur: Cum să eviţi un carambol ca acela petrecut pe Autostrada Soarelui şi ce faci dacă te loveşte o maşină din spate

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”