Cum păstrau bătrânii alimentele timp îndelungat: de la var stins pentru ouă, până la cărbuni pisaţi pentru carne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO vatra.ro

În perioadele în care frigiderul era o raritate în casele oamenilor, în gospodării existau diferite procedee pentru a ţine cât mai mult timp produsele alimentare.

Un album gastronomic editat în secolul XX se menţionează diferite modalităţi de a menţine alimentele chiar şi câteva luni, unele dintre ele fiind uitate chiar şi în comunităţile rurale.

Astfel, pentru a păstra ouăle bătrânii foloseau apa de var: „iea vas stîns, toarnă apă peste dînsul până va prevesti şi se va sătura apa, mestecă bine apoi lasă mestecătura să să limpezească, scurge apa cea limpede şi toarn-o în vasul în carele ai pus ouăle, încât să prevestească peste dînsele de vo două degete, după aceasta închide ori astupă vasul bine şi dă-i pace la un loc de răcoare, însă să nu îngheţe. Prin acest chip ouăle se pot păstra mai multe luni“.

Pentru a păstra laptele, se recomanda „o lingură de hrean aruncat într-o oală de lapte, fie ca să se puie în pivniţă, fie ca să ţie la vînt“. Totodată, pentru a menţine cât mai mult timp carnea pe timpul verii, se spunea că poţi folosi cărbuni pisaţi. Carnea trebuia acoperită cu un strat gros de cărbuni pisaţi şi pusă în pivniţă, iar în acest mod rămânea proaspătă chiar şi 8 zile: „Vrînd să pui carnea aceasta la foc, spal-o întîi de cărbuni şi apoi pune-o la fert“. Pentru a scoate peştelui de iaz mirosul şi gustul de glod se foloseau tot cărbuni, care trebuiau puşi în apa în care se fierbeau peştii.

În cazul în care gospodarii voiau să evita ca brânza şi caşul să facă vierni, alimentele trebuiau acoperite cu pojarnişp sau cu frunze de meteacăn. Pentru a păstra strugurii pentru iarnă, se recomanda aşezarea lor în pături, între tărâţe uscate sau cenuşă: „pentru a le da un gust mai bun ca de poamă proaspătă, până a nu se aduce la masă strugurii, să se pue 4 sau 5 minute în apă caldă şi apoi să se usuce la loc rece“. Totodată, pentru a păstra piersicile era indicată învelirea lor cu câlţi de cânepă şi introducerea lor în ceară topită, iar apoi trebuiau ţinute în pivniţe adânci şi cu umiditate scăzută.

Citeşte şi:
FOTO Imagini inedite cu alaiurile de sărbători care au colindat pe străzile Iaşiului



Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA