Cel mai „potent“ parc fotovoltaic a fost construit în Iaşi. Cum i-a inspirat floarea soarelui pe ingineri pentru un sistem de captare a energiei unic în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panourile solare din comuna ieşeană Miroslava FOTO Facebook

În localitatea ieşeană Miroslava a fost pusă în funcţiune o centrală fotovoltaică unică în România. Complexul energetic are la bază dispozitive tehnice inovative, numite trackere, concepute să potenţeze la maxim radiaţiile solare.

Fiecare panou, construit pe fundaţii de beton, este orientat în timp real înspre soare, astfel încât razele să cadă în permanenţă perpendicular pe celulele fotovoltaice monocristaline. Unghiul ideal este calculat de un program electronic, iar panourile sunt mişcate cu ajutorul unor dispozitive hidraulice.

„Centrală este compusă din 4.200 module fotovoltaice, iar fiecare panou este amplasat pe 97 de trackere, dotate cu 97 de invertoare, realizându-se un sistem de orientare pe două axe. Rotirea se poate face la 240 de grade, iar înclinarea maximă este 120 de grade, în vederea obţinerii unei eficienţe maxime. Puterea energetică a fiecărui panou este de 240Wp, sunt trei transformatoare cu putere de 400 KVA, iar puterea totală a centralei este de 1000 KWp“, se arătă în proiectul tehnic al centralei.

Sistemul de trackere ajută, potrivit specialiştilor, la obţinerea unei cantităţi de energie electrică aproape duble, comparativ cu cea produsă de panourile solare clasice. Specialiştii mai spun că puterea centralei este destul de mare şi că ar putea alimenta o comunitate mai mică. Energia consumată instantaneu într-o locuinţă, atunci când sunt pornite mai multe aparate electrocasnice, ajunge la 3-4 KW.

Comuna Miroslava are în componenţă 13 sate şi o populaţie totală de 12.000 de locuitori, fiind una dintre cele mai mari din Moldova. Este situată în zona metropolitană a municipiului Iaşi, motiv pentru care s-a transformat în ultimii ani într-un fel de „rai“ imobiliar pentru ieşenii înstăriţi care au dorit să-şi construiască locuinţe la marginea oraşului. Sursele de venit la bugetul local sunt însemnate, iar comuna este, potrivit statisticii, şi printre cele mai bogate din Moldova.

Proiectul „Centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare“ a fost conceput de primăria locală încă din 2009, dar a fost admis spre finanţare din fonduri europene nerambursabile abia în 2013. În total, câmpul de panouri construit pe un teren de 5 hectare de la marginea satului Ciurbeşti a costat 23,5 milioane de lei, dar primăria locală a contribuit cu doar 434.000 de lei, în timp ce altă parte de cofinanţare, în valoare de 2,3 milioane de lei, a fost suportată de la bugetul de stat.



Energia electrică produsă de centrală va alimenta iluminatul stradal din comună, şcolile, grădiniţele, dispensarul medical şi primăria. A început să funcţioneze de săptămâna trecută, iar edilii locali susţin că vor face o economie anuală de 300.000 de euro. În plus, autorităţile lucrează să obţină certificarea necesară pentru a vinde energie în sistemul naţional, fapt care va aduce venituri suplimentare la bugetul local. Potrivit unui calcul sumar, Miroslava ar urma să încaseze 150 de euro pentru fiecare megawatt vândut din certificate verzi.

„În momentul în care noi producem curent electric putem face altceva din comună: asfaltări de drumuri, alimentări cu apă, întreţinere şcoli, reparaţii şcoli sau baze sportive, sunt multe activităţi pe care vrem să le facem pe viitor, în special datorită banilor economisiţi şi a veniturilor suplimentare la buget“, a declarat Dan Niţă, primarul comunei Miroslava.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
După ce l-a numit „trădător”, Ioan Becali revine cu noi aprecieri la adresa lui Cristi Chivu. Ce spune despre jocul Interului
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cât timp mai poate Rusia să finanțeze războiul? „Scăderea exporturilor nu va opri capacitatea lui Putin de a continua conflictul“