FOTO Povestea casei lui Arsenie Boca, locul de pelerinaj din munţi. 110 ani de la naşterea duhovnicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vaţa de sus, un sat izolat în Munţii Zarandului, se trezeşte la viaţă în preajma zilei de 29 septembrie, data naşterii lui Arsenie Boca. Aici în urmă 110 s-a născut faimosul duhovnic.

Arsenie Boca, unul dintre cei mai faimoşi duhovnici din România secolului XX, s-a născut în 29 septembrie 1910, în Vaţa de Sus, într-o casă modestă, ridicată pe Dealul Bujoara de la marginea satului, care nu mai există în prezent, ci a fost înlocuită cu o construcţie asemănătoare.

GALERIE FOTO CU LOCUL NATAL AL LUI ARSENIE BOCA

În ultimii ani, atât Mănăstirea Prislop, unde se află mormântul călugărului, dar şi satul său natal din Munţii Zarandului, au devenit locuri de pelerinaj pentru români. 

În zilele de sărbătoare, mii de oameni ajung la Mănăstirea Prislop, pentru a se ruga la mormântul fostului stareţ din Ţara Haţegului, omul care în anii ´50 a trecut prin calvarul închisorilor regimului comunist şi a fost alungat apoi pentru totdeauna din rândul preoţilor. 

În Vaţa de Sus, un loc renumit în secolele trecute pentru băile sale termale, pelerinii vin în număr mai mic, zona aflată la circa 20 de kilometri de Brad fiind mai puţin accesibilă turiştilor din sudul şi estul României.

Omagiat de localnici

În preajma zilei de 29 septembrie, aşezarea din munţi se animă de pelerini, iar tot mai mulţi localnici au făcut un adevărat cult pentru Arsenie Boca. Un portret uriaş al călugărului, înfăţişat în chip de sfânt (Sfântul Cuvios Arsenie) a fost zugrăvit pe zidul bisericii din Vaţa de Sus, a cărei curte se umple cu oameni la slujbele ţinute pentru Arsenie Boca. 

Pe marginea şoselei din sat, mai multe cruci de piatră şi troiţe au fost ridicate ca omagiu adus duhovnicului. Pe garduri şi la ferestrele caselor, tablourile şi icoanele dedicate acestuia sunt nelipsite, la fel şi candele aprinse în cinstea lui. 

Deşi nu au apucat să îl cunoască personal, localnicii îl amintesc pe Arsenie Boca cu mândrie. Povestesc că datorită duhovnicului, satul este binecuvântat. A fost ferit de-a lungul timpului de catastrofe, mai puţin în această vară, când inundaţiile au făcut pagube importante în zonă.

Vatra duhovnicului Arsenie Boca

Locul naşterii părintelui Arsenie Boca se află, potrivit unor mărturii, pe Dealul Bujoara, la circa 10 kilometri de biserica ortodoxă din centrul satului Vaţa de Sus. Şoseaua traversează satele Vaţa de Sus şi Căzăneşti, iar din dreptul unei troiţe împodobită cu candele şi icoane, un indicator marchează traseul pe un drum forestier spre vatra familiei călugărului. 

Drumul secundar continuă prin pădure, pe marginea unui pârâu şi apoi urcă abrupt şi şerpuit spre coama unui versant. Alte indicatoare, cruci şi icoane, unele agăţate pe copaci, îi asigură pe călători că nu s-au rătăcit. Urcuşul spre vechea vatră a lui Arsenie Boca se opreşte în mijlocul unei pajişti, înconjurată de întinderi de pădure şi livezi. Din loc în loc se văd câteva case şi anexe.

O biserică de lemn, cu acoperişul de foiţă din aur, a fost ridicată în ultimii ani aici. În jurul ei au fost amenajate alte monumente şi construcţii. 

Pe locul unde s-ar fi npscut Arsenie Boca se află o casă veche din lemn şi chirpici cu pereţii acoperiţi de portretele de mari dimensiuni ale lui Arsenie Boca, care păstrează o parte din mobilierul fostei case părinteşti: un pat vechi de peste 100 de ani, o măsuţă şi o băncuţă, toate din lemn. „Până în urmă cu câţiva ani, această căsuţă, folosită şi ca şură, fusese lăsată în paragină. Ea a fost amenajată, pentru a putea fi din nou locuită. 

Deşi drumul este greu până aici, tot mai mulţi oameni ajung pe Dealul Bujoara pentru a vedea unde s-a născut părintele”, relata călugărul Nicolae Ionescu, cel care a avut-o în grijă. Mulţi dintre oaspeţi confundă bordeiul cu casa în care s-a născut călugărul, însă localnicii spun că aceasta s-a prăbuşit de mult.

Şi-a vândut casa pentru a-şi continua studiile

O mărturie a lui Arsenie Boca despre locul naşterii şi copilăria sa a fost păstrată în Arhivele fostei Securităţi. Datează din 1945, când călugărul se afla în arestul Siguranţei Râmnicu Vâlcea. 

„M-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală”, scria Arsenie Boca, în 1945.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mănăstirea Prislop în secolul al XIX-lea. Povestea emoţionantă din spatele unei imagini unice

VIDEO 30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. Mii de oameni au venit la Mănăstirea Prislop

Vedeta TV care a stârnit controverse după şedinţa foto sexy la mormântul lui Arsenie Boca: „Erau 40 de grade. Dumnezeu nu judecă un decolteu“

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile