FOTO Accident în lanţ pe DN 7. Cinci maşini s-au ciocnit, iar două dintre ele s-au răsturnat în afara şoselei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier în care au fost implicate cinci maşini a avut loc, joi, pe Drumul Naţional 7, în judeţul Hunedoara.

GALERIE FOTO

Un microbuz şi patru autoturisme s-au ciocnit pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Veţel, o zonă în care au loc frecvent astfel de coliziuni.

În urma impactului, două autoturisme s-au răsturnat în afara carosabilului.

Accidentul rutier, soldat cu un rănit, aflat într-unul dintre autoturisme, a dus la blocarea traficului rutier pe drumul naţional.

Potrivit poliţiştilor, un tânăr de 29 de ani,în timp ce conducea un microbuz (tip 8+1) pe DN7, din direcţia Deva spre Arad, pe raza localităţii Veţel, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul condus de un tânăr de 29 de ani, din Geoagiu, care se afla oprit în coloana de autovehicule, tamponându-l în partea din spate.

În urma impactului, autoturismul condus de hunedorean a fost proiectat în partea din spate a autoturismului condus pe aceeaşi direcţie de mers de un bărbat în vârstă de 49 de ani, cetăţean italian,  după care s-a răsturnat pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile a sensului de mers Deva – Arad.

„După impactul cu autoturismul condus de hunedorean, microbuzul a pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara condusă din sensul opus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos,  după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile a sensului de mers Arad - Deva. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoutilitara a fost proiectată în autoturismul condus de un bărbat în vârstă  de 41 de ani. În urma  evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoutilitarei (bărbatul din comuna Lăpugiu de Jos), care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

În interiorul  microbuzului se aflau 8 pasageri, care, însă, nu au suferit vătămări corporale. Traficul rutier a for restricţionat şi dirijat pe rute ocolitoare aproximativ două ore.
 


Vă recomandăm să citiţi şi:

Revolta oamenilor de pe trecerea de pietoni mortală aduce primele măsuri. Cum se va transforma locul de pe DN 7

VIDEO Cum arată nodul rutier uriaş de la Soimuş. Este una dintre conexiunile vitale ale viitoarei autostrăzi Lugoj-Deva

FOTO Cinci oameni au ajuns la spital, în urma unui accident rutier pe DN 66

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție