Din cauză că li s-au diminuat salariile, angajaţii de la stat devin asistaţi social

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii lucrători ai primăriei au făcut cereri de asistenţă socială

Un salariu la stat nu te mai poate salva de statutul de asistat social, din cauza sistării anumitor sporuri. Se întâmplă la Primăria Deva unde, ca urmare a diminuării drastice a veniturilor, mai mulţi salariaţi sunt nevoiţi să apeleze la anumite forme de asistenţă socială pentru a se descurca cu banii.

Potrivit Cameliei Cotoară, purtător de cuvânt al instituţiei, din cauza diminuării salariului, trei salariaţi au făcut cerere pentru a primi ajutor social. Paradoxal, doi dintre aceştia lucrează chiar la Serviciul de Asistenţă Socială.

Cerere de ajutor înaintată colegilor
Laura Ivaşcu este unul din asistenţii sociali angajaţi ai Primăriei Deva care a fost pusă pentru prima dată în carieră în situaţia de a cere asistenţă socială. Femeia a  înaintat o cerere pentru ajutorul acordat la încălzire chiar către colegii ei de birou. „Eu mă gospodăresc împreună cu părinţii. Tatăl meu şi-a pierdut locul de muncă anul trecut şi a rămas doar cu ajutorul de şomaj. Concediul neplătit impus de Guvern mi-a redus şi mie salariul cu 140 de lei. Din acest moment, venitul familiei s-a redus la nivelul la care am fost nevoiţi să cerem ajutorul pentru încălzire acordat de autorităţi”, spune Laura Ivaşcu.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară