Trei ponturi ca să-ţi păzeşti casa de hoţi. Află ce-i ţine la distanţă pe spărgători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Poliţiştii giurgiuveni vă recomandă să închideţi toate ferestrele când plecaţi de acasă, în concediu, iar dacă aveţi sume mari de bani sau bijuterii, să nu le lăsaţi în casă.

Cei mai mulţi dintre spărgători intră în casă prin balcon, de aceea asiguraţi-vă că aţi închis bine uşile şi ferestrele. De asemenea, lăsaţi lumina aprinsă într-o cameră sau un radio deschis.

Spărgătorii de locuinţe sunt extrem de inventivi când vine vorba de a da iama în casele oamenilor, iar vara este cel mai bun sezon pentru atac.
Numai luna trecută, două apartamente din municipiul Giurgiu au fost prădate de hoţi. Deşi scara blocului era dotată cu interfon, hoţi au reuşit să se strecoare şi au intrat în case spârgând butucul de la yală. N-au avut timp să răscolească aşa că au luat tot ce le-a picat în mână, o verighetă, un parfum, o pereche de cercei, dar şi un telefon mobil şi un card bancar. Cea mai bună dovadă că hoţii nu stau prea mult pe gânduri odată ce pătrund în casele oamenilor.
Ca să puteţi pleca liniştiţi în concediu şi fără să aveţi surprize neplăcute la întoarcere, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Giurgiu vă recomandă să tineţi cont de câteva sfaturi de bază.

Sfatul 1 – „Vecinul de veghe”

În cazul unei absenţe îndelungate de acasă, poliţiştii vă sfătuiesc să rugaţi un vecin sau o persoană de încredere să aibă grijă să ridice corespondenţa sau să deschidă geamurile. Astfel, îi puteţi induce în eroare pe eventualii „muşterii” care ar crede că sunteţi acasă şi s-ar lăsa păgubaţi de „afacere”.

Sfatul 2 – Câinele, paznic de încredere

Dacă nu aveţi un sistem de securitate bine pus la punct, atunci cumpăraţi-vă un câine de pază! Cu un dresaj adecvat, patrupedul poate ţine la distanţă hoţii şi nu veţi sta cu grija locuinţei pe perioada vacanţei. De asemenea, montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui câine sau a unui sistem de monitorizare video.

Sfatul 3 – Lumina aprinsă şi radioul deschis

Înainte de a pleca în concediu, cumpăraţi-vă întrerupătoare care, la diverse interval de timp, aprind şi sting lumina şi produc un anumit zgomot. În acest fel, hoţii se vor gândi de două ori înainte să intre în casă pentru că nu vor şti dacă este sau nu cineva înăuntru.
“Pentru un plus de siguranţă individuală, e bine să achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de calitate; alegeţi acele încuietori care sunt prevăzute cu chei ca nu pot fi multiplicate uşor şi instalaţi un sistem de alarmă dotat cu acumulator. Este indicat să se monteze o cameră de supraveghere care să înregistreze orice activitate desfăşurată în apropierea uşii”, a spus insp. pr.Adrian Voiculeţ, şeful Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

STATISTICĂ
100 de furturi din locuinţe au avut loc în primele trei luni ale acestui an în judeţul Giurgiu

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"