Spectacolul "Biloxi Blues" a fost anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Chirilă nu mai vine la Giurgiu astăzi

Reprezentaţia anunţată pentru astăseară, pe scena Teatrului Valah,  de la ora 18.30, cu spectacolul “Biloxi Blues”, în interpretarea actorilor Teatrului de Comedie din Bucureşti, nu va mai are loc, la Teatrul Valah.

Motivul anulării spectacolelor, este, că “nu s-au vândul suficiente bilete”. Actorul Tudor Chirilă a declarat: ”Iniţiativa aducerii spectacolului <Biloxi Blues> la Giurgiua fost una privată, a organizatorului de evenimente “Agenţiei de Vise” şi a Fundaţiei “artEst”, realizatorul spectacolului. Decizia de a nu mai juca la Giurgiu este o hotărâre colectivă, a actorilor, a regizorului, Iarian Demian şi a corpului tehnic. Ne se putea juca fără ca toate aceste personae să aibă siguranţa că vor fi plătite”.

În opinia lui Tudor Chirilă, această întâmplare este „regretabilă”. „Ori giurgiuvenii nu mai au bani de teatru, ori, interesul faţă de spectacolele de teatru a scăzut foarte tare. Acest spectacol a fost jucat la Teatrul de Comedie, de patru ani, cu casa de bilete închisă , iar în turneu, în 20 de oraşe din ţară, unde a fost prezentat, biletele au fost epuizate înainte de reprezentaţie”, a menţionat actorul Tudor Chirilă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite