Tragedie într-o localitate din judeţul Galaţi. O fetiţă de doi ani a murit după ce a căzut într-o hazna improvizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă. FOTO SMURD Galaţi

Copila a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei Galaţi şi a fost transportată la Bucureşti. Din păcate, fetiţa a murit la scurt timp după ce a ajuns în Capitală.

Durere fără margini pentru o familie din localitatea gălăţeană Tălpigi, comuna Ghidigeni, după ce, în urma unui accident stupid, şi-a pierdut fetiţa în vârstă de numai doi ani şi opt luni.

Lăsată nesupravegheată, copila a ajuns în fundul curţii, unde se afla o hazna improvizată şi a căzut în aceasta. Copila a zăcut mai bine de o jumătate de oră în hazna, până când a fost descoperită de părinţi, care au sunat la 112.

,,A fost un accident, fetiţa a căzut în toaleta din curtea casei. A fost scoasă în viaţă şi s-a luat decizia transferului ei către un spital din Bucureşti. A decedat din păcate în spitalul din Capitală“, a declarat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Ambulanţa de la Tecuci a ajuns la faţa locului în mai puţin de 15 minute, iar încercările de resuscitare au avut în prima fază succes. 

Starea copilului era, însă, foarte gravă, aşa că a fost trimisă la Bucureşti, cu elicopterul. Din păcate, trupul firav al copilului nu a mai rezistat şi, la scurt timp după sosirea în Capitală, fetiţa a murit.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile