Razii de amploare în barurile şi cluburile din judeţul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Poliţiştii au amendat 211 clienţi şi au reţinut şapte persoane date în urmărire naţională. Alte 47 au fost conduse la secţiile de poliţie.

Duminică, poliţiştii şi jandarmii gălăţeni au aplanat un conflict iscat in faţa clubului Divino între mai mulţi tineri. S-a întâmplat ca intervenţia oamenilor legii să fie realizată chiar timpul unei acţiuni derulate la nivel naţional în baruri, discoteci şi unităţi de alimentaţie publică în care se consumă alcool.

La acţiunea, care a vizat asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine publică, au participat 175 de poliţişti de la Ordine publică, care au verificat 107 unităţi de alimentaţie publică, baruri şi discoteci şi au constatat 14 infracţiuni. De asemenea, au fost identificate şapte persoane date în urmărire naţională. În total, au fost aplicate 211 sancţiuni contravenţionale, 83 de persoane au primit avertismente, iar 47 au fost conduse la secţiile de poliţie, pentru audieri. De asemenea, se cuvine menţionat faptul că în cadrul acestei acţiuni au fost aplante 56 de conflicte", a afirmat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi (IPJ).

Poliţiştii de la Ordine Publică, în colaborare cu colegii lor de la Rutieră, au sancţionat şi şoferii depistaţi încălcând legislaţia rutieră.

„74 de persoane au fost sancţionate pe baza Legii 61/1991, iar alte 127, pentru nerespectarea Codului Rutier (conducere sub influenţa alcoolului, viteză excesivă, neacordare de prioritate)", a mai precizat purtătorul de cuvânt alIPJ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”