Povestea patronului care nu şi-a văzut niciodată clienţii şi angajaţii! FOTO

Adrian Ionaşcu este nevăzător, dar hărnicia, optimismul şi caracterul de luptător i-au adus succesul. Are cabinet propriu, a refuzat contracte de muncă tentante în Dubai şi insula Martinica. Iubeşte muzica şi cântă la acordeon şi la orgă „pe pipăite".

Surprinzător pentru o persoană cu un handicap, gălăţeanul în vârstă de 40 de ani este o persoană optimistă, care oferă o veritabilă lecţie de supravieţuire într-un mediu social deloc prietenos, mai ales cu cei aflaţi în situaţia sa.

Spre deosebire de ceilalţi membri ai filialei locale a Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi, Adrian nu s-a resemnat acceptând ca pe o fatalitate atitudinea de respingere a angajatorilor care nu vor să aibă salariaţi cu handicap.

În urmă cu şase ani, el şi-a luat soarta în mâini şi a înfiinţat propriul cabinet de masaj, iar astăzi a ajuns masorul preferat al protipendadei gălăţene şi se consideră un om împlinit.

O idee inspirată

A absolvit Şcoala specială pentru nevăzători, la Bucureşti, în 1990 şi apoi a urmat cursuri de masaj.

„La şcoală, am învăţat să confecţionez ambalaje din carton şi mături, meşteşuguri considerate potrivite pentru nevăzători. Eu însă am avut inspiraţia să cer să învăţ şi masaj", spune Adrian.

Reîntors la Galaţi, tânărul nevăzător a fost angajat la Cooperativa „Voinţa Handicapaţilor", ca şi confecţioner de ambalaje.

„Pe vremea aceea, imediat după Revoluţie, exista încă un sistem de integrare şi protecţie a nevăzătorilor. N-o să mă credeţi, dar salariul meu a fost de la bun început cât al unui inginer din combinat (siderurgic n.red.) şi asta pentru că doar cooperativele care lucrau cu nevăzători puteau confecţiona ambalaje din carton.

Apoi însă a dispărut monopolul şi s-a terminat", afirmă nevăzătorul.

"Propriul său patron"

Adrian Ionaşcu nu s-a mulţumit să trăiască din modesta indemnizaţie acordată de stat, ci a început să pună în valoare tehnicile învăţate la cursurile de masaj, cu 13 ani în urmă.

„Era perioada în care s-au deschis primele saloane de fitness şi de înfrumuseţare şi am avut ocazia să lucrez la câteva dintre acestea, ca angajat. În urmă cu şase ani însă, n-am mai vrut să mă mulţumesc cu un salariu modest şi am hotărât să devin propriul meu patron. Am înfiinţat un PFA , am închiriat un spaţiu şi am început treaba, care, mulţumesc lui Dumnezeu, merge bine", afirmă cu satisfacţie maseurul.

Atât cât îi stă în putinţă, Adrian Ionaşcu face abstracţie de handicapul de care suferă.

„Niciodată nu mi-am plâns de milă. Nu am de ce! Am doar o problemă cu vederea şi atât! Eu nu sunt genul de persoană care să stea acasă. Am o familie reuşită, am munca mea pe care o fac cu plăcere chiar şi câte 12 ore pe zi, şi mai am pasiunea pentru muzică", afirmă Adrian Ionaşcu.

Are clapele acordeonului în minte

Masorul cântă la acordeon şi la orgă electronică. În mintea sa, fiecare clapă are o localizare precisă şi asta i-a permis chiar şi să înveţe câţiva copii să cânte la aceste instrumente. De altfel, chiar şi atunci când masează privindu-l ai senzaţia că interpretează o partitură, însă nu doar abilităţile sale profesionale explică fidelitatea clientelei sale.

„Pe lângă anumite calităţi şi deprinderi specifice, un masor trebuie să inspire încredere şi să fie discret. Cei mai mulţi clienţi vin să se detensioneze şi mulţi dintre ei îşi descarcă şi sufletul. Degeaba ai mâini dibace dacă eşti ţâfnos, iar comunicarea cu ei este formală. Nu vor reveni. Eu am clienţi care vin la mine de ani de zile, oameni importanţi şi mă mândresc cu asta", afirmă Adrian Ionaşcu

Deloc surprinzător, masorului nevăzător i s-a propus să lucreze în străinătate, pe bani mai mulţi, dar a refuzat toate ofertele.

„Mi s-a oferit un contract avantajos, pe trei ani, în Dubai dar n-am semnat. Oricând pot pleca să lucrez în Martinica, o insulă franceză din Marea Caraibelor. De ce să mă duc dacă aici e familia mea şi dacă sunt mulţumit cu ceea ce câştig aici?", întreabă retoric Adrian Ionaşcu.