O ambulanță a lovit un copil de 9 ani pe trecerea de pietoni. Fetița a ajuns la spital

0
Publicat:

O fetiță de 9 ani a fost lovită de o ambulanță, în timp ce se afla pe trecerea de pietoni. Copila a ajuns la spital, iar șoferul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

O ambulanță, implicată într-un accident FOTO: C. Mazilu

Accidentul a avut loc la intersecția dintre strada 1 Decembrie 1918 și strada Aurel Vlaicu din municipiul Galați.

Potrivit Poliției, un bărbat, cu vârsta de 44 de ani, din municipiul Galați, angajat în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, în timp ce conducea o autospecială, pe strada 1 Decembrie 1918, a accidentat o fetiță, cu vârsta de 9 ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, aflat în zona respectivă.

Fata a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

„La testarea alcoolscop a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Galați.

Accident cu trei victime în județul Galați

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident în județul Galați, după ce șoferul unei mașini a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism. La fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD, iar traficul este îngreunat.

Potrivit IPJ Galați, accidentul a avut loc luni, 4 decembrie 2023, în jurul orei 7.50, pe DE 581 (DN 24), în zona intersecției cu DC 88, în apropiere de localitatea Ireasca.

Polițiștii au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 52 de ani, din satul Lunca Cetățuii, județul Iași, în timp ce conducea un autovehicul pe DE 581, având direcția de deplasare către municipiul Tecuci, în zona intersecției cu DC 88, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depășire al autovehiculului din fața sa. Ulterior, a pătruns pe sensul opus de mers a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, care era condus de un bărbat, cu vârsta de 39 de ani, domiciliat în municipiul Tecuci.

În urma impactului violent au fost rănite trei persoane, fiind vorba despre cei doi conducători auto și de o femeie, cu vârsta de 51 de ani, pasager în primul autovehicul.

„Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, unde a fost solicitat și elicopterul S.M.U.R.D., al cărui echipaj medical a preluat bărbatul de 39 de ani și l-a transportat la spital. Celelalte două persoane rănite au fost preluate și transportate la o unitate spitalicească de către echipajele medicale de la ambulanță”, a transmis Poliția Galați. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”