Manipulările Revoluţiei. Soldatul care l-a arestat pe Ilie Ceauşescu: „Ne-au spus că ţara noastră e invadată de unguri!”
0În Decembrie 1989, gălăţeanul Viorel Chipăilă era militar în termen la Regimentul de Gardă. A participat la mai multe misiuni, sub o ploaie de gloanţe care i-au ucis mai mulţi camarazi, însă misiunea cea mai importantă a fost, în viziunea lui, arestarea fratelui lui Nicolae Ceauşescu.
Gălăţeanul Viorel Chipăilă a avut ocazia rară să fie, în Decembrie 1989, chiar în miezul evenimentelor care au compus complicatul puzzle al Revoluţiei române. Militar în termen la Regimentul de Gardă, la Bucureşti, el a povestit pentru Cezar Rogoz – autorul volumului „Poveştile teroriştilor” (primul pe această temă publicat în România) – câteva dintre întâmplările la care a luat parte.
Prin natura serviciului militar, Viorel Chipăilă a participat la paza celor mai importante obiective ale regimului Ceauşescu: de la sedii ale Ministerului de Interne, până la locuinţele membrilor familiei dictatorului. Drept urmare, multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat arată o altă faţă a Revoluţie, altfel decât s-a văzut la televizor.
Cum ne-au „invadat” ungurii
„În ziua de 16 decembrie 1989 trebuia să plec în permisie acasă, dar s-a dat alarma la unitatea noastră. A venit un ofiţer care ne-a spus că ţara a fost cotropită la Timişoara de unguri şi că este datoria noastră să ne apărăm pămantul strămoşesc. Alarma care se dăduse, daca îmi amintesc eu bine, avea indicativul Ştefan cel Mare”, a povestit Viorel Chipăilă.
„Atunci am văzut prima oară trupe dislocate. Ne dăduseră armament, raţii de alimente, mă rog, tot ce trebuia… Ne şi speriasem! Am zis că, gata, de acum chiar o să înceapă războiul cu ungurii, ce mai la deal la vale”, şi-a mai amintit fostul militar.
În perioada 16-22 decembrie, militarii batalionului au stat tot timpul în alarmă. Aşteptau în orice moment să plece pe front, în linia întâi fiind convinşi că e război la graniţa de vest. Erau dezinformaţi, nu aveau voie la televizor, la radio, nu putea comunica cu nimeni din exterior.
„Guşteri, asta eram! Abia pe data de 21, când ne-au pus obligatoriu să vedem mitingul lui Ceauşescu, am început să realizăm ce se întâmplă. În seara de 21 decembrie, câteva plutoane am rămas în unitate, dar cele mai multe companii au plecat. Ne cam imaginam noi unde… Eram soldaţi, nu idioţi. Am fost chiar fericit că nu am făcut parte din cei care plecaseră”, a povestit Chipăilă.
De-abia după câteva zile s-a aflat că trupele fuseseră duse la Intercontinental. Ba chiar foştii camarazi i-au povestit lui Viorel Chipăilă că au primit ordin clar, fără echivoc,să tragă în oameni, dar că au refuzat, deşi unii ofiţeri îi ameninţau cu Curtea Marţială.
Viorel Chipăilă, la 20 de ani de la Revoluţie. FOTO Cezar Rogoz
„Militarii au pactizat cu populaţia. Puţin mai târziu, unul dintre colegi s-a întâlnit acolo cu fratele lui, care era in mulţime. Iţi dai seama ce se putea întâmpla acolo? Mama mea, nici nu vreau să mă gandesc ! Doamne, doi fraţi…”, a rememorat fostul militar.
Camarazi morţi sub ochii lui
Pe 22 decembrie dimineaţa, a aflat că Ceauşescu a fugit, iar în unitate s-a instalat euforia. Se striga de acum „hai libertate!”, nu mai era doar „hai liberare!”. După amiază, am fost desemnat să păzească imobilul în care locuia Ceauşescu, din Primăverii, deoarece erau informaţii că dictatorul o să vină acasă.
„Noi trebuia să îl prindem şi să-l arestăm. Am stat acolo pană în jurul orei 8,00 seara, când am primit ordin ca plutonul nostru să se deplaseze în Drumul Taberei la Ministerul Apărării Naţionale pentru că sediul era atacat de terorişti. Am coborat din camioane vizavi de Minister, la colţul unui bloc. Se defectase turela unui TAB, şi trăgea ăla… aşa… numai într-un loc, de se luminase ca ziua… Noi trebuia să ne deplasam in faţa ministerului”, a povestit Viorel Chipăilă.
„Ajunşi acolo, pe o stradă perpendiculară, am fost intampinaţi cu foc de armă de terorişti. De fapt, nu ştiu de cine, dar eu cred că de terorişti. Silviu Toboş din Tecuci, a murit atunci chiar lângă mine. A fost împuşcat în cap. Odată s-a lăsat aşa, moale, şi când m-am uitat, nu mai avea partea din dreapta capului. O bucată care cred că era din creierul lui, mi-a sărit pe mâneca mantalei. Poţi să-ţi imaginezi cum m-am simţit? M-a luat aşa un val de greaţă, de groază de la stomac, imi venea să vomit şi nu puteam, îmi clănţăneau dinţii şi simţeam că nu pot să respir. După ce am terminat armata, am mai avut coşmaruri încă vreo doi-trei ani”, a mai spus acesta.
Un episod realmente absurd este cel legat de moartea, în aceleaşi împrejurări, a soldatului Ghenea Vanghele, din Brăila, care fusese împuşcat în fesa stangă.
„Noi făceam miştouri, ca proştii, de el: „Bă, te-a împuşcat in cur!”, „A ajuns să te doară în cur de terorişti !” . Ăsta a murit a doua zi, Dumnezeu să-l ierte, săracul… Abia peste mulţi ani am aflat că o rană in „fesierul mare”, aşa cum îi spune ştiinţific, este extraordinar de periculoasă. Au murit mulţi atunci… Nu-i mai ţin minte pe toţi…”, a mai povestit fostul militar.
Identificarea morţilor
În dimineaţa zilei de 23 decembrie, alături de mai mulţi camarazi, a fost dus de un locotenent să-i identifice pe soldaţii care muriseră din plutonul lor. A rămas îngrozit când a văzut că toţi morţii erau aruncaţi claie peste grămadă într-un cabinet stomatologic.
„Pe Silviu Toboş l-am recunoscut după ceasul de la mană. Faţa nu i-am văzut-o, dar l-am recunoscut după ceas… Cică să stau acolo… Ce, eram nebun?! Am plecat fără să mă mai uit. De atunci, nu mai suport mirosul de stomatologie. Era aşa, un miros de stomatologie amestecat cu miros de cadavre. Prefer să mă doară dinţii decat să mă duc la stomatolog. Mirosul ala şi acum il mai simt…”, a mai rememorat Chipăilă.
Arestarea lui Ilie Ceauşescu
Mai târziu, a venit la pluton un locotenent, al cărui nume nu şi-l mai aminteşte, însă despre care ştia că era responsabil cu pregătirea politică pe unitate. Acesta a cerut doi voluntari care să meargă cu el.
„Nu ştiam unde şi pentru ce. Am mers cu el în interiorul Ministerului Apărării Naţionale să-l arestam pe generalul Ilie Ceauşescu, care avea şi el o funcţie atunci, dar nu mai ştiu ce anume. Am mers şi l-am luat. Nu-l văzusem în viaţa mea, şi habar n-aveam cum arată, dar l-am recunoscut pentru că semăna cu frate-său. A fost un om paşnic, nu a opus nici un fel de rezistenţă. Oricum aveam glonţ pe ţeava automatului. Dacă încerca ceva, aveam ordin să tragem în plin”, a povestit Viorel Chipăilă.
I s-a părut ciudat că Ilie Ceauşescu nu fusese arestat mai înainte şi că în tot acest timp a stat liniştit în centrul de comandă al MapN, însă nu era treaba lui, de soldat, să-şi pună alte întrebări.
„L-am legat cu sfoară şi l-am dus undeva la etajul doi, într-o cameră. El stătea singur în camera aia mare de tot, cam cat am eu apartamentul, că era un fel de sală de conferinţă, iar noi aveam un holişor în care trebuia să stăm câte doi. Poate că acum nu înţeleg mulţi situaţia, dar atunci simţeam că dacă nu o să fiu demn de misiunea primită, nu o să pot să mai fac nimic în viaţă. Mă simţeam extraordinar de important. Il păzeam pe fratele dictatorului”, şi-a mai amintit fostul soldat.
A fost destul de surprins să constate şi că în cele câteva zile cât a fost reţinut, Ilie Ceauşescu avea la dispoziţie absolut orice dorea. I se aduceau tot felul de fripturi, portocale, mancare gătită, în vreme ce ei, gardienii lui, mâncau conserve militare din peşte în sos tomat. În schimb, nu avea voie să-l viziteze nimeni şi nu avea acces la televizor sau la radio.
„L-am păzit până când a fost executat Nicolae Ceauşescu. Ofiţerii cu care eram, din celelalte camere, au dat la maxim televizoarele. Atunci l-am văzut că a rămas, aşa, pe gânduri… Şi atunci a vorbit: „Mă băieţi, o să vedeţi voi de acum ce o să se întâmple!” Şi-atât. Au fost chiar singurele lui cuvinte… A doua zi a fost luat de acolo şi dus a fost dus”, a mai povestit Viorel Chipăilă.