Manifestul unor istorici gălăţeni: „Societatea românească este tot mai ipocrită în privinţa Casei Regale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi profesori universitari de la Facultatea de Istorie din Galaţi consideră că aşa-zisa reconciliere a societăţii româneşti cu Casa Regală este un gest ipocrit, care seamănă într-o oarecare măsură cu gesturi făcute în perioada antebelică.

George Enache şi Artur Tuluş, ambii profesori în cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi au declarat recent la un post de televiziune local că aşa-zisa reconciliere a societăţii româneşti cu Casa Regală este un gest ipocrit, care seamănă puţin cu ceea ce s-a întâmplat atât cu Regele Carol I cât şi cu Carol al II-lea. 

„Pe măsură ce regele devine tot mai bătrân, iar succesiunea la tron nu este foarte clară (nu există nimeni în familie care să se compare cu prestigiul şi prestanţa sa) oamenii devin tot mai politicoşi cu el. În 1990 regele avea o vârstă care-i permitea să revină pe tron şi să poată să aibă o contribuţie semnificativă, acum, la peste 90 de ani, mie mi se pare că unii sunt chiar ipocriţi. M-am oprit în faţa unei vitrine cu trofee şi mi-am reamintit de cel preferat: cel pe care colegii îţi scriu să fii liniştit la pensie! Eşti cel mai bun, cel mai frumos, cel mai… Aceste recunoaşteri, din ultimul timp, dincolo de memorie şi de faptul că a trebuit mult timp ca oamenii să se lămurească, ne arată că am intrat într-o chestie comodă. Ce frumos este la Casa Regală, ce meniu deosebit este acolo, simbolic, fără nimic serios la mijloc”, spune profesorul George Enache. 

Discursul cinic din perioada morţii lui Coposu

Pe de altă parte, profesorul Artur Tuluş, şeful departamentului Istorie, Filosofie, Teologie îşi aminteşte, în acest context, despre un discurs cinic al unor ziare de pamflet din perioada morţii lui Corneliu Coposu. „Un indian bun este unul mort, aşa şi cu domnul Coposu!”, titrau unele la vremea respectivă. Profesorul Tuluş îşi aminteşte şi de similitudini din istoria de dinaintea Primului Război Mondial sau din perioada interbelică. 

„În prima parte şi în ultima parte a mandatului lui Carol I, oamenii au fost foarte duri cu el, opiniile lui erau contrazise, dar după moarte i s-au dat toate onorurile. Şi invers, când a fost un rege de tipul Carol al II-lea, toată lumea se pleca în faţa lui, pentru ca după moarte să fie condamnat şi supra-numit <regele playboy>”, mai spune Artur Tuluş.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!