Doi gălăţeni sunt acuzaţi de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gălăţeni au pus sub inculpare doi bărbaţi, cu vârsta de 50 şi respectiv 53 de ani, care au vânat păsări pe două fonduri de vânătoare, deşi nu aveau autorizaţie şi nici permis de vânătoare.

Pe 9 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au întocmit două dosare penale pentru braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept.

Primul luat în colimator este un bărbat de 50 de ani din comuna gălăţeană Ţepu, care este bănuit că, în perioada  mai–iulie 2017, ar fi vânat păsări, fără a deţine autorizaţie şi permis de vânătoare, pe fondul de vânătoare nr.19 “Ţepu”, folosind o armă deţinută legal. ”În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă, fără drept”, a declarat Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Un bărbat de 53 de ani din localitatea gălăţeană Corod s-a ales şi el cu dosar penal pentru aceleaşi infracţiuni, fiind bănuit că, în perioada aprilie–august 2017, ar fi vânat păsări, pe fondul de vânătoare nr.16 “Matca”, folosind o armă pe care o deţinea în mod legal. Nici în acest caz bărbatul nu avea autorizaţie şi nici permis de vânătoare.

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid