Cum se pregătesc apetisantele sărmăluţe în foi de ştevie.  Secretul sosului stins cu borş care dă savoare preparatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: mancamsanatos.ro

Preparatul combină aroma cărnii de vită şi porc cu gustul acrişor al frunzei de ştevie. Gustul este desăvârşit de un sos în care se pune printre altele ţelină şi smântână.

Spălăm carnea de vită şi cea de porc, o tocăm, la fel ca şi ceapa, pe care o vom căli. Peste ceapă vom pune orezul, adăugăm sare şi piper după gust, şi apoi pătrunjelul şi carnea şi amestecăm până când compoziţia se omogenizează bine.

”Cu această compoziţie umplem frunzele de ştevie, cărora le vom scoate în prealabil acele nervuri şi le vom opări în apă cu sare. Curăţăm ţelina şi morcovul şi le punem la sotat în ulei, astfel încât să se înmoaie, dar fără să se caramelizeze. Adăugăm în ploaie făina şi după două minute de călire, stingem sosul cu borş şi îl lăsăm să fiarbă 40 de minute, iar apoi punem şi mărarul tocat”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Carne de vită-300 de grame;

-Carne de porc-300 de porc;

-Foi de ştevie-30-40 de bucăţi;

-Ulei-50 de mililitri;

-Ceapă-o bucată;

-Orez-o ceaşcă;

-Pătrunjel-o legătură                           .

Ingrediente pentru sos:

-Ulei-70-80 de mililitri;

-Făină-două linguri;

-Morcovi-o bucată de mărime potrivită;

-Ceapă-o bucată;

-Ţelină-100 de grame;

-Borş-500 de mililitri;

-Mărar-o legătură;

-Smântână-70 de grame.

Acest sos îl vom pune peste sarmalele pe care le-am aşezat într-o tavă, urmând să le fierbem timp de o oră. În ultimele 20 de minute de tratament termic, le vom introduce la cuptor. Sărmăluţele în foi de ştevie se servesc cu smântână alături de un pahar de vin roşu.

Găluşte cu căpşuni

Căpşunile se spală şi li se rup codiţele, după care se aşează într-un vas pentru a se scurge bine. Untul se aşează într-un vas şi se amestecă până se face spumă, după care se adaugă brânza. Încorporăm şi ouăle în compoziţie, apoi coaja de lămâie şi zahărul vanilat.

”Ingredientele se amestecă bine, iar aluatul rezultat se va acoperi şi se va lasa la rece pentru o oră, o oră şi jumătate. Punem într-o cratiţă mare apă cu sare la fiert, iar din aluat vom face găluşte, în interiorul cărora vom introduce căpşunile. De menţionat este că vom alege căpşuni de dimensiuni mici şi medii, astfel încât să încapă fără probleme în găluşte”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

FOTO retete.unica.ro

Ingrediente:

-Brânză de vaci-250 de vaci;

-Ouă-două bucăţi;

-Făină-150 de grame;

-Unt-100 de grame;

-Căpşuni-250 de grame;

-Zahăr vanilat-un plic;

-Coaja de la o lămâie.                                        

Vom tăvăli apoi găluştele prin făină şi le vom pune la fiert, fiind atenţi să nu punem prea multe în recipientul unde le tratăm termic pentru a nu le zdrobi. După ce le scoatem, le vom tăvăli prin pesmet prăjit puţin într-o tigaie, suficient cât să se rumenească uşor, în care putem adăuga, după preferinţă, zahăr vanilat pentru a le da un gust mai plăcut. Găluştele cu căpşuni se pot servi, după gust, cu un topping de caramel sau de ciocolată.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV